Percheziții la spital, după ce doctorița Ștefania Szabo a fost găsită moartă în camera de gardă. Ce bănuială au anchetatorii legat de moartea chirurgului

Percheziții la spital la cabinetul Ștefaniei Szabo, doctorița găsită moartă în camera de gardă. Medicament puternic implicat în anchetă

Astăzi au avut loc percheziții în cabinetul Ștefaniei Szabo, directoarea medicală, descoperită fără viață marți dimineață în camera de gardă a Spitalului Județean din Buzău . Surse apropiate anchetei au declarat pentru Observatornrws.ro că medicul și-ar fi administrat substanțe cu efect sedativ pentru a rezista turelor lungi de muncă.

Ștefania Szabo avea 37 de ani și a fost găsită moartă în camera de gardă marți.

Miercuri, 29 octombrie, se va efectua necropsia, iar familia doctoriței a solicitat prezența unui expert independent. De asemenea, fratele Ștefaniei Szabo a fost audiat, iar în cursul zilei au avut loc percheziții în cabinetul acesteia.

Potrivit Observatornews, doctorița ar fi folosit în seara precedentă un anestezic puternic, utilizat de regulă doar în blocul operator, și și-ar fi administrat anterior substanțe cu efect sedativ. Cercetările vor stabili dacă administrarea acestor substanțe a fost cauza decesului.

Managerul spitalului, Sorin Pătrașcu, a precizat că „ultima dată Dr. Ștefania Szabo a fost văzută în jurul orei 23:00, iar dimineața, în jurul orei 6:00, o asistentă a descoperit-o fără suflare în camera de gardă.”

Președintele Colegiului Medicilor Buzău, Dragoș Porumb, a subliniat devotamentul profesional al doctoriței: „Muncea foarte mult. Nu cred că a avut vreun concediu medical în ultimii trei ani, patru ani de când o știu. A venit chiar și cu branula la serviciu.”

Conform surselor, în seara dinaintea morții, doctorița ar fi cerut colegilor propofol, un anestezic care poate fi letal dacă este administrat fără supraveghere medicală.

Managerul spitalului a adăugat că Dr. Szabo „nu urma tratamente complexe. Ea lua doar o pastilă pentru inimă, de întreținere, și nu era pacient cardiac.”

Ancheta continuă pentru a stabili circumstanțele exacte ale decesului și rolul substanțelor administrate în mod voluntar sau involuntar.

Comentarii Facebook