O șoferiță a încurcat pedalele și a intrat într-un loc de joacă. Un copil de 2 ani a ajuns la spital!


Un copil de doi ani a ajuns la spital, după ce o șoferiță care încerca să parcheze mașina a încurcat pedalele și a intrat într-un loc de joacă. Incidentul a avut loc luni după-amiază în Sectorul 4 al Capitalei.

Femeia, care are locul de parcare fix lângă locul de joacă, a greșit manevrele în timpul parcării și a lovit un leagăn, în care se afla copilul. Din fericire, acesta a fost rănit ușor, fiind transportat la spitalul Marie Curie, scrie Observator. 

Copilul este conștient, stabil, a suferit un traumatism cranio-cerebral pentru care este în investigații și are mai multe escoriații. Urmează să fie consultați și medicii de la Neurochirurgie. Șoferița a fost testată cu alcooltestul, iar rezultatul a fost negativ. Oamenii legii i-au luat declarații la fața locului și cel mai probabil nu va fi condusă la secție, notează sursa citată.

Comentarii Facebook