Duminica 27 Noiembrie

O singură fată a rămas din familia spulberată de un TIR pe „Drumul Morții”! Tânăra locuiește în Franța, înainte de accident și-a pierdut și bunica


În această dimineață am relatat tragicul accident care a luat viața a trei copii și doi adulți în Teleorman, după ce mașina unei familii s-a ciocnit frontal cu un TIR. Părinții şi cei trei copii tocmai se întorceau din Franţa, unde trăiau de mai mulți ani. Acum, din toată familia, a mai rămas doar o fată, majoră, care locuiește în Franța.  

Reamintim că mașina familiei circula dinspre București spre Alexandria când, din motive încă neștiute, a intrat în coliziune cu un TIR care se deplasa din sens opus. Impactul a fost unul devastator, iar imaginile de la locul tragediei arată dimensiunea dezastrului. Toți cei aflat în autoturism, trei copii cu vârste cuprinse între 4 și 13 ani, și părinții lor au murit pe loc. Șoferul autotrenului spune că mașina familiei ar fi ieșit din coloană și a intrat pe contrasens. Tragedia a avut loc pe ​​DN 6, între localitățile Văceni și Vitănești. 

Ce a publicat femeia pe Facebook cu doar câteva ore înainte de tragedie

Veneau în țară în concediu, ca să renoveze casa pe care o aveau în Zimnicea. Ultima postare de pe Facebook a femeii a fost cu doar câteva ore înainte de tragicul accident: imaginile arată familia fericită, în timpul unei plimbări cu barca. Sfâșietor este și că, în urmă cu doar câteva zile, femeia postase un mesaj pe rețeaua de socializare, în care plângea moartea mamei sale.  

Ziua în care îți pierzi mama este ziua în care realizezi ca ai pierdut jumătate din tine. Prețuiți-le cat le mai aveți", scria femeia în urmă cu câteva zile. Imaginile de la locul accidentului din Teleorman sunt înfiorătoare. Din toți cei cinci oameni, niciunul nu purta centura de siguranță.  

Șoferul mastodontului, care a ajuns răsturnat pe câmp, în stare de șoc, declară ca tatăl ar fi încercat să intre în depășire și i-a intrat brusc în față, însă nu este exclusă nici oboseala la volan, care ar fi făcut ca șoferul să adoarmă, având în vedere ora la care s-a produs tragedia: un pic înainte de 4 dimineața. Ultima postare de pe Facebook a femeii a fost o plimbare cu bărcuța la Zimnicea, cu doar câteva ore înainte să piară, scrie Antena 3

Comentarii Facebook