Sambata 26 Noiembrie

O femeie a murit în timpul unei PARTIDE de AMOR. Se face anchetă. Ce suspiciuni sunt


O femeie de 44 de ani a murit în în noaptea de duminică spre luni, în Botoșani. Concubinul a anunțat poliția. 

Bărbatul din Dracşani, comuna Suliţa, a precizat că atunci când ar fi ajuns acasă ar fi surprins un bărbat care o viola pe partenera lui de viaţă, aşa că ar fi fugit imediat să anunţe poliţia. Când s-a întors, însă, acasă, a găsit-o pe femeie fără suflare.

La faţa locului a ajuns o ambulanţă, însă echipajul nu a putut face nimic altceva decât să constate decesul.

”A fost aplicat protocolul de urgență. Din păcate, nu s-a putut face decât constatarea decesului. Femeia nu prezenta urme de violență, însă era evident un raport sexual recent”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoșani.

Poliţiştii au reuşit să vorbească cu concubinul femeii, iar acesta le-a spus că și-a găsit partenera goală, pe pat, cu fața în sus.

Criminaliştii au ajuns la fața locului și au prelevat probe, iar corpul neînsufleţit a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală.

Poliţiştii au deschis o anchetă, iar acum aşteaptă raportul medicilor legişti pentru a afla cauza morţii, scrie antena3.ro.

Comentarii Facebook