Mai mulți ani la catedră! Profesorii ar putea să rămână titulari până la vârsta de 70 de ani, din anul școlar 2024-2025


Profesorii din învățământul preuniversitar ar putea să rămână titulari în funcţia didactică până la vârsta de 70 de ani, prevede un proiect de metodologie pus în consultare publică de Ministerul Educației.

Termenul pentru intrarea în vigoare a acestei prevederi nu este menționat așadar se presupune că se aplică încă din acest an, informează edupedu.ro.

Astfel, profesorilor cărora nu li s-a emis  decizia de pensionare și care nu împlinesc 70 de ani până la 1 septembrie 2024 vor putea rămâne în funcții, la cerere, în anul şcolar 2024-2025, arată proiectul.

,,Personalul didactic de predare titular din învăţământul preuniversitar căruia nu i s-a emis decizia de pensionare şi care până la data de 1 septembrie 2024 nu împlineşte vârsta de 70 de ani, poate fi menţinut în activitate ca titular, în funcţia didactică, la cerere, în anul şcolar 2024-2025, potrivit prevederilor art. 229 alin. (11) din Legea nr. 198/2023, cu modificările ulterioare, conform prezentei Metodologii”, potrivit proiectului.

Pentru a-și prelungi timpul la catedră profesorii ar trebui să înregistreze o cerere la secretariatul școlii unde aceștia sunt titulari.

,,Cererea se soluționează în termen de 30 zile de la data înregistrării la secretariatul unității de învățământ, prin decizie motivată care se comunică în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii. Decizia poate fi contestată, în condițiile legii”, conform sursei citate.


Comentarii Facebook