Mai multe minore, șantajate de un tânăr: Le amenința că publică poze pornografice cu ele. Cea mai mică victimă are 10 ani


Un tânăr a fost trimis în judecată de DIICOT după ce a spart conturile de pe rețelele sociale ale unor minore, pe care le-a șantajat apoi să-i trimită materiale pornografice. Cea mai tânără victimă avea 10 ani.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată a unui inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă în formă continuată, șantaj în formă continuată, acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrității datelor informatice, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, fals informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată”, au transmis reprezentanții DIICOT.

Tânărul, care era minor când a început infracțiunea, a spart conturile de pe rețelele sociale a șapte minore, pe care le-a șantajat apoi cu publicarea de imagini compromițătoare dacă nu-i trimit materiale pornografice.

A distribuit o parte din materialele pornografice obținute

Prin actul de sesizare s-a reținut faptul că, în perioada decembrie 2020 – 01 martie 2022, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a determinat persoanele vătămate, în număr de 7, prin amenințarea cu distribuirea unor imagini compromițătoare pentru acestea, să producă și să îi trimită materiale pornografice, prin intermediul unor sisteme informatice, conform instrucțiunilor lui precise. O parte dintre materialele pornografice procurate au fost distribuite de inculpat către alte persoane și păstrate și în propriile sisteme informatice”, au mai comunicat cei de la DIICOT.

În executarea rezoluției infracționale, inculpatul a deținut fără drept programe informatice special create în scopul comiterii infracțiunilor, a creat o pagină de phishing pentru a colecta parolele persoanelor vătămate, a accesat fără drept sistemele informatice folosite de trei dintre persoanele vătămate, a copiat fără drept date informatice din sistemele informatice a două dintre persoanele vătămate și a șters date informatice din calculatorul uneia dintre acestea”, au mai transmis autoritățile.

De asemenea, inculpatul a efectuat tranzacții financiare, cu cardul unei alte persoane vătămate, fără consimțământul acesteia.

Cea mai tânără victimă avea 10 ani

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpatul, minor la data săvârșirii faptelor, a avut ca preocupare procurarea de materiale pornografice cu minori, făcând acest lucru în mod frecvent. De asemenea, inculpatul a deținut, procurat și distribuit în mod curent materiale pornografice cu minori, anumite materiale fiind comercializate.

Pentru racolarea victimelor, inculpatul a creat pagini de internet asemănătoare cu cele ale unor rețele de socializare, pe care le-a trimis persoanelor vătămate (cea mai mică dintre ele in vârsta de 10 ani) sub diferite pretexte, iar în momentul în care acestea din urmă accesau link-ul trimis și își introduceau datele de conectare la propriile conturi, inculpatul obținea credențialele de acces, pe care le folosea fără drept, potrivit StirileProTv.

A trimis materialele pornografice și către familiile victimelor

Ulterior, inculpatul a utilizat o serie de programe special create ori adaptate în scopul accesării frauduloase a sistemelor informatice și al preluării controlului acestor sisteme ori pentru colectarea de date informatice în mod fraudulos, pentru a obține date compromițătoare.

S-a reținut și faptul că inculpatul a șantajat victimele pentru a le determina să producă materiale pornografice și să i le trimită prin intermediul aplicațiilor de socializare, cu ajutorul telefonului mobil ori al laptopului, iar în situațiile în care a întâmpinat un refuz din partea persoanelor vătămate, a trimis materialele pornografice către membri ai familiei acestora, datele de contact fiind obținute în mod fraudulos”, au mai adăugat reprezentanții DIICOT.

Dosarul a fost instrumentat împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Iași, București și Bacău.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului Iași.


Comentarii Facebook