L-au arestat! Străinul prins la Cluj, după ce a accidentat o femeie însărcinată, trimis după gratii


Şoferul străin, care a accidentat o femeie însărcinată în Bucureşti și a fugit, a fost arestat preventiv.

Bărbatul a fost prins la Cluj, unde se pregătea să fugă din țară. Judecătorii au fost deciși și au dispus arestarea acestuia pentru 30 de zile.

Cetățeanul străin a fost prins vineri dimineaţă în Cluj-Napoca, după 24 de ore de la accident, atunci când încerca să fugă din ţară.

Femeia gravidă accidentată joi seară a fost internată în spital și este în afara oricărui pericol. Din păcate, aceasta a pierdut sarcina.

Accidentul a avut loc pe o stradă din cartierul Titan, iar martorii spun că femeia gravidă ar fi traversat strada neregulamentar.

În urma activităților desfășurate de către polițiștii din cadrul Brigăzii Rutiere, conducătorul autovehiculului a fost identificat în persoana unui bărbat, cetățean străin. 

Acesta a fost dat în consemn la punctele de trecere a frontierei, iar în cursul acestei dimineți, bărbatul a fost depistat în punctul de frontieră din aeroportul municipiului Cluj-Napoca, încercând să părăsească țara. 

Persoana în cauză va fi preluată de polițiștii din cadrul Brigăzii Rutiere care vor proceda la conducerea acesteia la sediul unității de poliție, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale”, anunță Poliția.

Comentarii Facebook