Duminica 28 Aprilie

Joe Biden a declarat că va participa la alegerile prezidențiale din 2024. Președintele american ar urma să facă anunțul săptămâna viitoare


Actualul președinte american, Joe Biden, urmează să își anunțe cea de-a doua candidatură pentru cel mai important rol din lume, în cursul săptămânii viitoare.

Joe Biden a confirmat, în ultimele zile, că își dorește să candideze pentru un al doilea mandat de președinte al Statelor Unite.

Joe Biden ar urma să îşi lanseze campania prezidenţială printr-un videoclip, care, din sursele presei internaționale, ar urma să apară săptămâna viitoare și care va anunța, în mod oficial, candidatura acestuia pentru alegerile prezidențiale din 2024.

Se speculează că acest lucru s-ar întâmplă la data de 25 aprilie, care coincide cu cea a anunţului său din 2019, moment în care Joe Biden a intrat în cursa pentru a-l elimina de la președinție pe Donald Trump.

Joe Biden este cel mai în vârstă preşedinte în exerciţiu din istoria Statelor Unite ale Americii. Președintele este la vârsta de 80 de ani. Acest lucru înseamnă că, în cazul în care acesta va câștiga în 2024, la finalul celui de-al doilea mandat ar urma să aibă 86 de ani.

Principalul său adversar din tabăra republicană în acest moment se anunță a fi Donald Trump, deschizând astfel posibilitatea unei revanşe după înfrângerea suferită în 2020.

La prima candidatură, care a avut loc în urmă cu patru ani, și anume în 2019, democratul Joe Biden şi-a anunţat intrarea în cursa prezidențială tot printr-un video. Chiar dacă mulţi l-au văzut la acea vreme ca pe un politician depășit de vremea actuală, fostul senator al statului Delaware a câștigat atunci nominalizarea partidului său, reușind ulterior să îl învingă și pe republicanul Donald Trump.

Actualul președinte american Joe Biden a mentionant, în cadrul unui interviu, acordat presei internaționale, că intenționează să candideze pentru cel de-al doilea mandat.

„Intenţionez să candidez, dar nu suntem încă pregătiţi să facem anunţul”, a precizat Joe Biden în urmă cu câteva zile.

Comentarii Facebook