Duminica 28 Aprilie

Dragnea s-a vindecat de COVID-19, dar se plânge de alte dureri


Liviu Dragnea s-a vindecat de COVID, dar acum se plânge de dureri la coloană, a precizat fostul secretar general al PSD, Codrin Ștefănescu. 

(Joi, 31 decembrie - n.r.) am fost în vizită la Liviu. Starea sa de sănătate nu s-a ameliorat. A scăpat de Covid, dar are dureri mari la coloană. L-au transferat acum la spitalul penitenciarului Rahova, au renunțat la ideea de a-l muta forțat în alt județ. (...) E supus în continuare unui șir lung de abuzuri și nedreptăți, dar va rezista până la capăt”, a scris Codrin Ștefănescu vineri seara, pe contul de Facebook.

Liviu Dragnea a fost confirmat cu Covid-19 în 13 decembrie și a fost transferat la Penitenciarul-Spital București-Jilava. Ștefănescu a spus ulterior că starea lui Liviu Dragnea s-a agravat și că nu se mai poate lua legătura cu fostul lider al PSD. Administrația Națională a Penitenciarelor l-a contrazis și a spus că niciun pacient aflat la spitalul penitenciarului Jilava nu este în stare gravă și nu necesită îngrijiri medicale de terapie intensivă. 

Liviu Dragnea a fost condamnat, în 27 mai 2019, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman. 

Comentarii Facebook