Criza energetică a lovit România. Dacia și Ford au oprit producția pentru a reduce consumul de energie. Ce sfaturi transmite Ilie Bolojan
Criza energetică este un pericol real pentru țara noastră, iar de astăzi încep primele măsuri cu adevărat îngrijorătoare.
Ilie Bolojan a anunțat că Dacia și Ford, dar și alte companii foarte mari vor opri producția în anumite intervale orare pentru a face economie de energie electrică. Prim-ministrul a îndemnat toate instituțiile publice, firme importante, dar și populația țării să reducă consumul de energie electrică în următoarea perioadă, în special după ora 19:00.
Bolojan a dat exemplu cele două mari companii, dar se așteaptă la un sprijin voluntar din partea tuturor românilor. Criza energetică ar putea dura până pe 19 august, data la care se estimează că debitul pe Dunăre revine la un nivel suficient de mare pentru a putea produce energie în condiții normale.
„Suntem în situația în care între orele 19 – 23 avem un deficit important de energie acoperit din importuri. Consumurile estimate sunt de peste 7.000 MW, 7500, 7600, cu o reducere de consum de sub 7.000 de MW în zilele de la sfârșitul săptămânii. Astfel, importăm peste 2.500 MW zilnic. Ungaria importă 4.500 MW, Moldova 500 MW. Seara există o presiune importantă ce trebuie acoperită.”, a declarat Bolojan.
Deficitul de energie, o problemă la nivel european
România este doar una dintre multele țări care au probleme în această vară din cauza deficitului de energie. Nivelul scăzut de precipitații din țări precum Germania, Austria sau Ungaria produce efecte severe în țara noastră.
„Doar la Porțile de Fier am pierdut 2.000 MW. Capacitățile de producție pe nuclear sunt reduse mult. Ungaria și-a redus din cele patru grupuri de la centrala lor nucleară trei, doar un grup funcționează parțial. Noi suntem în situația în care am închis un grup de la Cernavodă, minus 550 MW. Avem un minus de producție în regiune de peste 4.000 de MW, generând un deficit de energie în țările din regiune, Ungaria, Serbia, Bulgaria, România, Moldova”, a mai adăugat Bolojan.
Prin reducerea voluntară a consumului de energie electrică, Ilie Bolojan se așteaptă ca țara noastră să depășească această perioadă deosebit de complicate. Dacia și Ford economisesc 200 MW, prin reducerea producției.
1 Comentariu