Clujeanul Mircea Abrudean nu se ferește de cuvinte. Președintele Senatului cere o reformare a PNL: „După intrarea în opoziție este nevoie și este loc”
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, vorbește deschis despre o posibilă reformă majoră în interiorul Partidul Național Liberal, după ce partidul a decis să intre în opoziție. Declarațiile vin într-un moment tensionat pentru liberali, în care tot mai multe voci din partid contestă direcția actuală și cer repoziționări politice rapide.
Mircea Abrudean crede că a venit momentul ca Partidul Național Liberal să „se reformeze”
Abrudean a afirmat luni că PNL are nevoie de „o reformare” și că această schimbare ar trebui făcută prin mecanismele interne ale partidului, inclusiv prin organizarea unui Congres. „Eu cred că, odată cu această decizie de a intra în opoziţie şi de a avea această direcţie pentru Partidul Naţional Liberal, este nevoie şi este loc de o reformare a Partidului Naţional Liberal”, a declarat președintele Senatului, conform G4Media.ro.
Politicianul clujean a insistat că nu este vorba despre eliminarea unor lideri din conducere, ci despre o resetare internă și despre clarificarea direcției politice a partidului. În același timp, el a recunoscut că există tensiuni și chiar riscul unor rupturi interne, după ce mai mulți lideri județeni au continuat să susțină ideea unei coaliții de guvernare cu PSD, în ciuda votului oficial prin care PNL a ales opoziția.
„Riscuri există, cu siguranţă”, a spus Abrudean, întrebat dacă partidul s-ar putea scinda în perioada următoare. Declarațiile sale apar într-un context extrem de complicat pentru liberali, după căderea guvernului și după valul de discuții privind viitorul partidului. Potrivit lui Mircea Abrudean, decizia de intrare în opoziție a fost luată legal și statutar în cadrul Biroului Permanent Național, iar cei care au participat la vot și-au asumat mandatul primit din teritoriu.
„PNL a stabilit ceea ce îşi doreşte – să meargă în opoziţie, asta este decizia forumului de conducere statutar care poate să ia această decizie”, a punctat acesta. În același timp, liderul liberal a lansat și un mesaj indirect către cei care speră la o răzgândire a partidului și la revenirea la guvernare alături de PSD. „Toţi cei care aşteaptă să existe breşe, să existe alte propuneri pot să aştepte liniştiţi”, a transmis Abrudean.
„Este primul premier pe care îl susţin oamenii, inclusiv în stradă”
Un alt punct important al declarațiilor sale l-a vizat pe Ilie Bolojan, despre care spune că beneficiază de un val uriaș de susținere publică, chiar și după demiterea guvernului. Abrudean consideră că popularitatea lui Bolojan reprezintă o confirmare a măsurilor și reformelor promovate în perioada în care a fost premier. „Este primul premier pe care îl susţin oamenii, inclusiv în stradă. N-am mai întâlnit astfel de situaţie”, a declarat președintele Senatului.
Mai mult, acesta a respins ideea că susținerea pentru Bolojan ar fi artificială sau generată de boți online, spunând că vede „un val de susţinere extraordinară” atât în mediul online, cât și în spațiul public. Declarațiile lui Mircea Abrudean arată că în interiorul PNL se pregătesc luni decisive, iar discuțiile despre reformă, conducere și viitorul partidului sunt abia la început.
2 Comentarii