Luni 10 August

Ce spune premierul Ludovic Orban despre posibilitatea revenirii la starea de urgență


Premierul Ludovic Orban a anunțat, vineri, că obiectivul Executivului este de a nu mai lua măsuri care să afecteze economia.

Astfel, acesta a precizat că nu intenționează să se refere la o revenire la starea de urgență în perioada următoare.

Obiectivul nostru este nu mai luăm nicio măsură care să afecteze negativ economia, să ţină toate şantierele deschise, să punem în practică programul de relansare economică prin investiţii, prin susţinerea companiilor, prin măsurile active de susţinere a angajaţilor astfel încât românii să nu sufere de pe urma epidemiei, companiile să nu sufere de pe urma epidemiei, să generăm o dinamică economică care să permită cât mai rapid reluarea unei creşteri economice”, a declarat, vineri, premierul Ludovic Orban, aflat într-o vizită pe șantiere la Tulcea, conform realitatea.net.

Suntem pe şantier, obiectivul nostru este să mobilizăm toate instituţiile statului care au atribuţii în bătălia cu COVID-ul, să aducem alături de noi pe toţi actorii instituţionali, indiferent că sunt din zona publică sau din zona privată şi nu în ultimul rând cetăţenii să îi aducem alături de noi, să revină la responsabilitatea care a caracterizat comportamentul românilor în prima parte a pandemiei”, a spus premierul.

Comentarii Facebook