Joi 23 Septembrie

Ce pedeapsă a primit românca ce a furat diamante de 5 mil. €, după un plan demn de Hollywood. Pietrele nu au fost găsite


Un tribunal din Londra a condamnat-o miercuri la cinci ani şi jumătate de închisoare pe o femeie de 60 de ani de origine română, dar care este stabilită în Franța, care a furat diamante în valoare de 4,2 milioane de lire sterline, adică aproape 5 milioane de euro, din magazinul de bijuterii de lux Boodles urmând un plan demn de scenariul unui film produs la Hollywood.

Un tribunal din Londra a condamnat-o miercuri la cinci ani şi jumătate de închisoare pe o femeie de 60 de ani de origine română, dar care este stabilită în Franța, care a furat diamante în valoare de 4,2 milioane de lire sterline, adică aproape 5 milioane de euro, din magazinul de bijuterii de lux Boodles urmând un plan demn de scenariul unui film produs la Hollywood.

Credem că este vorba despre furtul individual cu cea mai mare valoare care a fost comis vreodată în ţară”, a declarat în timpul procesului procurorul Oliver Mosley, potrivit căruia furtul a fost „o conspiraţie cu cel mai ridicat grad de sofisticare”.

Lulu Lakatos a pretins în 2016 că era o expertă în pietre preţioase, „Anna”, mandatată de potenţiali clienţi ruşi pentru a evalua şapte diamante, conservate până la transferul lor într-o geantă cu lacăt, depozitată în seiful magazinului londonez Boodles.

Patronul Boodles, Nicholas Wainwright, a plecat pentru scurt timp să vorbească la telefon cu un potenţial cumpărător rus. Femeia de origine română, care trăia în oraşul Saint-Brieuc din vestul Franţei, a schimbat atunci diamantele cu pietricele obişnuite, în doar câteva secunde, în faţa unei martore, graţie unei iuţeli de mână extraordinare, care a fost totuşi captată de camerele de supraveghere.

Percheziţionată înainte de a părăsi magazinul în urma suspiciunilor ridicate de acea martoră, niciun diamant nu a fost găsit asupra femeii. Diamantele, aparent ascunse într-un compartiment secret al poşetei sale, au fost predate apoi unei femei necunoscute, înainte ca autorii furtului să fugă în Franţa în mai puţin de trei ore.

Potrivit acuzatei, sora ei - dată în urmărire pentru un complot similar în Elveţia - i-ar fi mărturisit că i-a furat paşaportul pentru a comite acea infracţiune la Londra, cu câteva luni înainte de a muri într-un accident de mașină, în octombrie 2019.

Această versiune asupra faptelor nu a convins însă juriul de la tribunalul londonez, care a găsit-o aproape în unanimitate pe Lulu Lakatos vinovată de asociere infracţională, miercuri, după deliberări care au durat peste nouă ore.

Este vorba despre un delict foarte sofisticat şi îndrăzneţ prin prisma planificării, riscurilor şi recompensei, un delict în care aţi jucat un rol integral”, a declarat judecătoarea Emma Goodall, care a condamnat-o pe Lulu Lakatos la cinci ani şi jumătate de închisoare.

Doi complici ai ei, Christophe Stankovic şi Mickael Jovanovic, au fost condamnaţi la trei ani de închisoare, respectiv la opt luni de închisoare după ce şi-au recunoscut vinovăţia în instanţă.

Alte persoane sunt în continuare căutate de autorităţile britanice. Diamantele furate de Lulu Lakatos nu au fost găsite până acum.

Planul sofisticat prin care românca a reușit să fure diamantele

Lulu Lakatos, care s-a născut în România, dar trăiește în Franța, s-a dat drept gemolog și s-a dus să examineze și să evalueze șapte diamante la bijuteria Boodles din Mayfair, centrul Londrei. Femeia a reușit să înlocuiască diamantele cu pietrele de grădină chiar în prezența angajaților magazinului, furtul fiind descoperit abia a doua zi.

Hoața a ajuns în magazin în urma unui plan elaborat, în care au fost implicați mai mulți complici. Totul a început în 2016, când președintele Boodles, Nicholas Wainwright, 73 de ani, a fost prezentat unui israelian pe nume „Simon Glas”, care era interesat să-și investească banii în diamante valoroase. Cei doi s-au întâlnit la Monaco o lună mai târziu, unde Wainwright l-a cunoscut pe presupusul partener de afaceri al lui Glas, un rus pe nume „Alexander”. Ulterior, a fost convenită vânzarea a 7 diamante, care urmau să fie evaluate și de „specialista” cumpărătorilor.

Aici a intrat în peisaj Lulu Lakatos, prezentată drept „Anna”, care a ajuns la magazin pe data de 10 martie.

În prezența președintelui Wainwright și a unui expert de la magazin, „Anna” urma să cântărească și să evalueze fiecare diamant în parte. Fiecare piatră era ambalată individual și toate erau puse într-o geantă cu cifru. „Anna” s-a prefăcut că face evaluarea, punând apoi diamantele în geanta încuiată. Dar în timpul acestor operațiuni, ea a reușit să înlocuiască geanta cu diamante cu una similară în care se aflau pietricele de grădină. Se pare că acest lucru a fost făcut când Wainwright fusese chemat la etaj, pentru un telefon important.

Lulu Lakatos a părăsit magazinul, iar la ieșire era așteptată de două femei. Anchetatorii presupun că acestea ar fi preluat diamantele. Hoața și-a schimbat hainele într-o toaletă publică, iar apoi a plecat cu trenul spre Franța folosindu-și pașaportul ei.

A doua zi, la magazin, a fost descoperit furtul.

Pietrele furate, în valoare totală de 4,9 milioane de euro, includ un diamant în formă de inimă de 20 de carate evaluat la mai mult de 2,5 milioane de euro și un diamant roz de trei carate de peste 1,5 milioane de euro.


Comentarii Facebook