Carmen Iohannis, criticată pentru gențile ei de mii de euro. Una costă cât salariul unui profesor pe un an


Familia Iohannis și-a atras critici din partea profesorilor, pentru lipsa de susținere pe fondul grevei în care se află cadrele didactice din 22 mai. Lucrurile s-au acutizat după ce la recepția dată cu ocazia sosirii în România a Regelui Charles al III-lea, Carmen Iohannis a purtat bijuterii foarte scumpe, de peste 10.000 de euro.

O companie privată a distribuit pe Facebook imagini cu soția președintelui și mesajul: ”Prima Doamnă a României, Carmen Iohannis, a ales să-și completeze ținuta elegantă cu o selecție excepțională de bijuterii din colecția Malvensky Grace Diamonds. Suntem mândri să creăm piese atemporale care onorează și celebrează frumusețea și individualitatea unică a celor care le poartă”.

Pasionată de lucrurile scumpe, Prima Doamnă s-a pozat în 2016 într-un costum deux pieces, la care a accesorizat o pereche de sandale și o geantă de mii de euro.

Tot în 2016, Carmen Iohannis a apărut în public cu o geantă Dior de circa 3.700 de euro.

În 2021, Carmen Iohannis a venit, în calitate de profesor, la festivitatea de deschidere a noului an școlar la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu cu o geantă Burberry, cunoscuta firmă de lux preferată și de Adrian Năstase, de circa 1.300 de euro.

Anul 2023 a fost anul în care soția președintelui a venit la întâlniri publice cu cele mai scumpe accesorii.

Astfel, cu ocazia vizitei oficiale a lui Klaus Iohannis în Emiratele Arabe Unite, aceasta a purtat o geantă Chanel, care ajunge la circa 10.000 de dolari.

Geanta Chanel pe care am văzut-o pe umărul lui Carmen Iohannis la vizita din Dubai atinge sume colosale: 10.200 de dolari!”, nota Kanal D, în martie 2023.

În 25 mai, când profesorii erau deja în a patra zi de grevă, soția președintelui a fost văzută cu o altă geantă Chanel, care poate fi cumpărată cu minimum 7.000 de euro.

Într-o altă fotografie, tot de anul acesta, Carmen Iohannis poartă o geantă Saint Laurent, al cărui preț începe de la 2.400 de euro.

Carmen Iohannis este profesoară la Sibiu. Salariul mediu al unui cadru didactic este de circa 3.000 de lei. Prin urmare, un accesoriu purtate de soția președintelui acoperă salariile pe un an al unui profesor român dintr-o școală publică.

Sursa: PressHub

Comentarii Facebook