Bombardierii care vând la negru steroizi la sală riscă închisoare


Cei care vând, consumă sau recomandă steroizi la sălile de sport riscă închisoare, conform unei legi votate de Parlament.

Gabriel Toncean, președintele Federației Române de Culturism și Fitness: ”Cunosc mai multe situații, chiar și deces survenit din cauza consumului de substanțe anabolizante. Din păcate, acest flagel nu a fost stopat, a crescut de la o zi la alta. Sterorizii și hormonii de creștere sunt prevăzuți în noua lege ca substanțe cu grad de risc, iar cei care le experimentează, produc sau livrează sub orice formă pot fi trimiși la închisoare de la un an la cinci ani”.

Cristi Balaj, președintele Agenției Naționale Antidoping: ”Unii dintre ei verificau mixtul creat de către ei pe câini, ei fiind „iubitori de animale”, și după ce câinii supraviețuiau și se dezvoltau, administrau sub formă de batoane celor care le frecventau sala”, potrivit Digi 24.

Circa 25 % dintre cei care trec pe la sala de fitness consumă astfel de substanțe.

Prin noua lege, Agenția Națională Antidoping va avea pârghiile legale pentru a opri competițiile sportive private acolo unde nu se fac teste-antidoping și unde se refugiau sportivii suspendați din cauză că au fost testați pozitiv la substanțe interzise.

Cei care vând astfel de produse ar putea primi și cinci ani de închisoare.  

Comentarii Facebook