Atenție, șoferi! CNAIR vă oprește pentru detalii despre călătoriile voastre. Ce urmăresc reprezentanții statului

Șoferii care circulă pe autostrăzile, drumurile expres și drumurile naționale din România ar putea fi opriți, începând de miercuri, 30 septembrie, în cadrul unei ample acțiuni organizate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere

Nu este vorba despre un control rutier obișnuit, ci despre Ancheta de Circulație Origine – Destinație 2026, prin care autoritățile vor să afle cum se desfășoară traficul la nivel național.

Acțiunea este organizată de CNAIR, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică, și se va desfășura în puncte stabilite prin metode statistice pe întreaga rețea de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale.

Când au loc anchetele CNAIR

Prima zi de anchetă este 30 septembrie, iar următoarele sunt programate în 7 octombrie, 21 octombrie, 28 octombrie și 4 noiembrie 2026.

În fiecare dintre aceste zile, chestionarea șoferilor va avea loc în două intervale: 08:00 – 12:00 și 14:00 – 18:00.

Procedura presupune ca anumite vehicule să fie selectate din trafic. Polițiștii îi vor invita pe conducătorii auto să tragă pe o bandă de rezervă, într-o parcare sau pe un acostament consolidat. Acolo, recenzorii vor adresa câteva întrebări standardizate.

Șoferii vor fi întrebați, printre altele, de unde vin și unde se îndreaptă, dar și care este scopul călătoriei – deplasare la locul de muncă, turism, întoarcere acasă sau transport comercial.

Pentru vehiculele de marfă vor fi solicitate informații privind tipul mărfurilor transportate, iar în cazul vehiculelor destinate transportului de persoane poate fi cerut numărul pasagerilor.

CNAIR precizează că ancheta este anonimă. Nu vor fi înregistrate numărul de înmatriculare, identitatea conducătorului auto sau alte date personale, iar procedura se desfășoară cu respectarea regulilor privind protecția datelor.

Informațiile obținute vor fi utilizate pentru stabilirea fluxurilor de trafic și a rutelor de deplasare, actualizarea Modelelor Naționale de Transport și fundamentarea viitoarelor studii de fezabilitate și investiții în infrastructura rutieră.

CNAIR le cere șoferilor să coopereze cu echipele din teren, astfel încât opririle să dureze cât mai puțin și să nu producă perturbări importante ale traficului.

Comentarii Facebook