Duminica 11 Aprilie

Un tânăr a fost acceptat la toate cele 8 universităţi de elită din SUA

 

Un absolvent al unui liceu din Long Island a fost primit la toate cele 8 universităţi din cadrul Ivy League: Brown, Columbia, Cornell, Dartmouth, Harvard, Yale, Princeton şi Universitatea din Pennsylvania, scrie Reuters.

 

Ivy League formează elita universităților din SUA, de unde au ieşit preşedinţi ai SUA, câştigători ai Premiilor Nobel, directori executivi de pe Wall Street şi lideri mondiali.

 

După ce am primit răspuns pozitiv din partea primelor 6 universităţi, am fost acceptat şi la Yale. Am rămas şocat”, a declarat Kwasi Enin. ”Apoi Harvard mi-a trimis de asemenea un mail. M-am simţit profound recunoscător”, a mai spus tânărul.

 

Kwasi Enin are 17 ani și trebuie să decidă la care dintre cele 8 universităţi vrea să meargă. ”În prezent, Yale este în centrul atenţiei mele”, a spus Enin, unde ar beneficia de o bursă aproape integrală, pe durata celor 4 anii de studii.

 

Pentru a se decide, Kwasi Enin așteaptă să primească ofertele de burse din partea celorlalte universităţi.

 

Părinții lui sunt infirmieri, astfel că Enin ar vrea să urmeze o carieră în medicină. ”Am crezut că dacă voi fi acceptat la toate universităţile din Ivy League, acesta va fi un lucru bun pentru mine - dar acum a devenit un fenomen de interes naţional. Este o întreagă nebunie”, a spus Enin.

 

În 2014, din totalul cererilor de înscrieri în cadrul celor 8 universităţi din Ivy League doar 8,925% au primit un răspuns pozitiv, potrivit Washington Post.

Comentarii Facebook