Marti 2 Martie

Salariile din Sănătate și Educație nu vor mai fi majorate de la 1 iulie

 

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, bate în retragere și a anunțat că bugetarii nu vor primi majorările salariale de la 1 iulie. 

 

De la 1 ianuarie 2018, toți bugetarii vor avea o creștere a salariului brut de 25%. De la 1 martie 2018, încă 25% pentru profesori, care, adăugat la creșterea de 25%, înseamnă de fapt o creștere de 50%. Tot de la 1 martie, medicii și asistentele au creșteri de peste 100%, ajungând la nivelul grilei din 2022. Este varianta cu care noi vom intra în comisie. Ar fi trebuit să intrăm de la 1 ianuarie (2018 - n.r.), dar au fost foarte multe amendamente pe care noi le-am acceptat la Senat și la Camera Deputaților”, a declarat Lia Olguța Vasilescu, la Antena 3.

 

Cu alte cuvinte, rezultă din declarația ministrului Muncii, că până la 1 ianuarie 2018, nu ar urma să fie operată vreo modificare, deși, în varianta inițială a proiectului legii salarizării, variantă concepută de PSD și asumată de parlamentarii puterii, primele majorări se acordau de la 1 iulie 2017. Concret, de la 1 iulie 2017, urma să se majoreze cu 20% soldele de funcție ale personalului militar, respectiv cu 5% salariile de funcție ale polițiștilor. Tot de atunci, era preconizată majorarea salariilor de bază pentru personalul plătit din fonduri publice din instituţiile şi autorităţile publice ale administraţiei publice locale și personalul care ocupă funcții de demnitate publică alese din cadrul organelor autorităților publice locale, respectiv primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți ai consiliilor județene și ai consiliului general al municipiului București, anunță Digi 24.

 

Cât despre medici, cărora trebuia să li se dubleze salariile de la 1 ianuarie 2018, aceștia vor fi nevoiți să se mulțumească cu 25% în plus la salariu.

 

Cu mai puțin - 25% în loc de 50% - ar urma să se mulțumească, de la 1 ianuarie 2018, și angajații din sistemul de Învățământ.

Comentarii Facebook