Sambata 8 Mai

România, pe ultimul loc în UE privind banii alocați pentru sănătate



Potrivit datelor publicate, miercuri, de Eurostat, România este statul din Uniunea Europeană care alocă cel mai mic procent din PIB pentru sănătate, mai exact 5,1%.


Conform Eurostat, la polul opus se află Suedia, Franța, Germania și Olanda care în 2014 au alocat fiecare aproximativ 11% din PIB.

România este pe ultimul loc și când vine vorba de sumele cheltuite pe cap de locuitor pe sănătate, 388 de euro în 2014, față de 504 euro pe cap de locuitor în Bulgaria, 684 euro în Polonia și 757 euro în Ungaria.

Eurostat subliniază că în marea majoritate a statelor membre UE, mare parte din cheltuielile pentru sănătate sunt pentru servicii curative și de reabilitare medicală, al doilea capitol fiind cheltuielile pentru produse medicale, campioane la acest capitol fiind Bulgaria (43%) și România (37%), cu cele mai mari cheltuieli pentru această categorie, potrivit Agerpres.

De asemenea, un alt indicator la care România este pe ultimele locuri în UE îl reprezintă cheltuielile legate de îngrijirea preventivă. În timp ce Italia și Marea Britanie alocă fiecare 4,1% din cheltuieli pentru îngrijire preventivă, la polul opus sunt România (0,8%) și Cipru (0,6%).

În ceea ce privește cheltuielile de sănătate pe baza furnizorilor, analiza arată că spitalele sunt principalul furnizor de servicii de sănătate (42,7% în cazul României), urmate de furnizorii de servicii de asistență medicală ambulatorie, a căror pondere în cheltuieile totale de sănătate varia în 2014 între 11,4% în cazul României și 32,1% în Belgia și Liechtenstein. Ponderea cheltuielilor de sănătate care aparține retailerilor și altor furnizori de servicii medicale variază între mai puțin de 10% în Danemarca și Luxemburg, 30-35% în Grecia, Lituania, Croația, România, Ungaria și Slovacia și ajunge la un vârf de 42,4% în Bulgaria.

Comentarii Facebook