Refugiatii nu vor să vină în România. E o tară săracă. Vrem în Germania

 

Refugiatii adunati în centrul Budapestei nici nu vor să audă că vor fi trimiși în România.

 

Mustafa, un tânăr irakian, a fost sincer când am venit către el cu varianta România: “Nu am niciun motiv să aleg să merg în România. Este o ţară săracă, nu are bani. Vrem să ajungem într-o ţară care să ne poată ajuta. Am auzit despre România şi ştiu în ce situaţie grea se află”. 

 

Yussouf, un student sirian (foto dreapta), care doarme de peste o săptămână pe o pătură în staţia de metrou a gării Keleti, ne-a spus: ”N-ar fi corect să fim repartizaţi forţat într-o anumită ţară. Poate că cineva nu vrea să meargă în România. Nu e corect ca unii refugiaţi să ajungă în Germania, iar alţii în România. Am vrea să ajungem într-o ţară la fel ca Germania, nu într-o ţară săracă. Nu ştiu prea multe despre România, dar nu văd ce le-ar putea oferi această ţară refugiaţilor. Dacă ne vor trata precum Ungaria, nu e bine. Avem nevoie să găsim locuri de muncă acolo unde ajungem”.

 

”Eu vin dintr-o ţară călduroasă, ce să caut în România? Vreau să mă stabilesc într-o ţară caldă”, a spus o refuiată din Siria. 

 

Femeia este mâhnită că toată Europa e interesată numai să-i facă poze şi să o filmeze, dar nimeni nu o ajută cu ceva concret. Refugiaţii vor să ajungă în Vestul Europei, în Austria şi Germania. 

 

Unii vor să-şi cumpere biciclete, alţii speră să găsească maşini de ocazie cu care să se deplaseze spre graniţa de Vest a Ungariei, scrie adevărul.ro.

Comentarii Facebook