Luni 2 August

Panică la două licee din România, după o amenințare cu bombă. Zona a fost evacuată



Panică, vineri dimineață, la două licee din Dâmbovița, în urma unei amenințări cu bombă.

Situaţia incredibilă la Liceele Carabella şi Bălaşa Doamnă din Târgoviște, unde zona a fost evacuată şi elevii trimişi acasă. Zona liceului este împânzită de poliţişti, mascaţi, pompieri şi lucrători SRI. Alarma s-ar dat în această dimineaţă, când copiii nu au fost lăsaţi să intre la cursuri, scrie gazetadambovitei.ro.

Prefectura județului Dâmbovița a confirmat ameninșarea , precizând că în această dimineață a fost primit un mesaj atipic prin care Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița și Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița au fost invitate la negocieri în municipiul Târgoviște. În caz contrar, două licee din Târgoviște – Colegiul Național ”Constantin Carabela și Liceul de Artă ”Bălașa Doamna” – urmau să fie distruse prin intermediul unui exploziv.

La cele două licee au intervenit forțele specializate ale Direcției Județene de Informații Dâmbovița, D.I.I.C.O.T- Biroul Teritorial Dâmbovița, Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, Inspectoratului Județean de Jandarmi și ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dâmbovița.

Cursurile celor două licee au fost suspendate pe timpul verificărilo, iar zona a fost evacuată.



Comentarii Facebook