Oamenii de știință din Arabia Saudită au decis că FEMEILE sunt MAMIFERE. Au drepturi ca și cămilele sau caprele

 

Oamenii de știință din Arabia Saudită au concluzionat că femeile sunt mamifere și că drepturile lor sunt aceleași ca ale cămilelor, dromaderilor și caprelor.

 

”Este un mare pas pentru toate femeile din Arabia Saudită. Poate părea prea devreme, poate părea și prea târziu, dar este un pas înainte", a declarat Colette Turcotte, purtătoare de cuvânt la Femme Liberation-Action, scrie journaldemourreal.com. 

 

Este cea mai fericită zi din viața mea", a spus Julie Cousteau, purtătoare de cuvânt la Amnistie international. 

 

Într-un final, femeile nu vor mai fi considerate obiecte fără suflet, ci niște mamifere cu aceleași drepturi ca alea animalelor din această specie. Sunt încă departe de a fi considerate oameni, dar condițiile lor se vor îmbunătăți vizibil odată cu această descoperire”, a mai precizat aceasta.

 

Comitetul de experți a ajuns la această concluzie, femeia ar fi lipsită de suflet, dar are calități asemănătoare mamiferelor pentru că are capacitatea de a procrea, a alăpta.

 

Restricțiile pentru femei sunt mari în Arabia Saudită, chiar dacă din 2015 pot vota și candida, iar, pentru prima dată în istorie, cel puţin 15 au fost alese în consilii locale. 

 

Clericii saudiți le interzic femeilor să conducă mașina. Jurnalistul saudit pentru Arab News, Talal Alharbi, crede că femeile ar trebui să aibă voie să conducă, dar doar ca să îşi ducă membrii familiei la spital sau copiii la şcoală.

 

Femeile saudite nu trebuie să stea prea mult în preajma bărbaților care nu le sunt rude. Cele mai multe clădiri publice, inclusiv bănci şi universităţi, au intrări separate pentru bărbaţi şi femei, potrivit Daily Telegraph.

 

Mijloacele de transport în public, plajele sau parcurile de distracţie sunt segregate. Femeile nu au voie să citească reviste de modă necenzurate, să intre în cimitire sau să cumpere păpuși Barbie. 

Comentarii Facebook