Miercuri 24 Aprilie

Netflix se extinde și ar putea veni și în România

 

Netflix s-a extins în ultima perioadă, iar românii ar putea avea șansa să beneficieze de acest serviciu în perioada următoare.

 

Netflix a dus o politică de extindere activă în ultima perioadă, mai ales pe continentul european. După cum scriu cei de la Verge, anul trecut compania americană și-a extins serviciile șase țări importante din Europa: Germania, Austria, Elveția, Luxemburg, Belgia și Franța. Acum, aceștia par a se fi concentrat pe sudul Europei. Următoarele țări care vor beneficia de Netflix vor fi Italia, Spania și Portugalia, acestea alăturându-se altor 50 de țări din toată lumea în care conținutul site-ului este disponibil abonaților.

 

Netflix a înregistrat o creștere importantă la finalul anului trecut, atunci când a raportat profituri de două ori mai mari decât se așteptau analiștii. Oficialii din cadrul companiei au declarat că doresc să se extindă în nu mai puțin de 200 de țări până la finalul anului 2016, printre acestea numărându-se, probabil și România, scrie playtech.ro.

Comentarii Facebook