Meteorologii anunță ploi torenţiale, vijelii şi grindină

 

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare proivind apariția unor fenomene de instabilitate. 

    

De miercuri de la ora 12.00 până joi la ora 03.00 se va înregistra instabilitate în sudul şi în centrul ţării, precum şi la munte, unde vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, ce vor avea trecător aspect de vijelie.

 

Ploile vor avea şi caracter torenţial, cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 30...40 l/mp, cu precădere în zona Carpaţilor de Curbură, Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului. Pe arii restrânse va cădea grindină. În restul teritoriului instabilitatea atmosferică se va manifesta izolat, mai ales în orele serii.

Comentarii Facebook