Mihaela Rădulescu comentează și despre maidanezi: Unii sunt javre nu oameni

 

Mihaela Rădulescu a comentat despre situația câinilor vagabonzi, spunând că trebuie eutanasiați.

 

Politicienii noştri nu sunt capabili să gestioneze o criză în timp real. Ne-am convins în nenumarate ocazii. Prima prioritate ar fi strângerea urgentă a tuturor câinilor fără stăpân de pe străzi. Pe loc şi fără bâlbâieli de organizare. Nu trebuie să inventăm mersul pe jos, ci doar să constatăm că nicăieri în occident NU EXISTĂ CÂINI VAGABONZI ! Şi în niciun caz, MULTIPLE HAITE DE CÂINI AGRESIVI ! Şi pentru asta nu avem nevoie doar de legi, ci şi de bun simţ si spirit civic, mai ales după toate atacurile tragice din ultima vreme. Punct ! O dată rezolvată această problemă (care necesită logistică şi organizare, din păcate elemente necunoscute politicienilor noştri), etapa următoare este generată strict de bugetul disponibil şi/sau conştiinţa colectivă – câinii pot fi ţinuţi şi hrăniţi în adăposturi, castraţi sau nu, iar în lipsa mijloacelor necesare, pentru a NU-I CHINUI CU MÂNCARE PUŢINĂ ŞI ÎN SPAŢII MESCHINE, după o perioadă de X zile pot fi adoptaţi sau eutanasiaţi toţi cei rămaşi. Am destui prieteni care au adoptat câini şi care au grijă minunat de ei, dar cred că nici lor nu le-ar plăcea să le fie copiii omorâţi de un câine vagabond. Copiii şi bătrânii noştri sunt mai preţioşi decât orice câine şi cine neagă acest adevăr este javră şi nu om. Iar toţi iubitorii de câini (subsemnata are 3) n-au decât să-i adopte, cu amendamentul că părăsirea ulterioară pe stradă ar trebui pedepsită grav printr-o lege. E momentul să oprim toată mascarada asta şi furtul da bani prin false sterilizări şi sifonarea banilor prin unele ONG-uri fantomă. M-am abţinut zile bune să deschid subiectul, dar cred că ipocrizia unora şi moartea unui copil nevinovat m-au făcut să iau, totuşi, atitudine”, a scris Mihaela Rădulescu pe www.22foryou.co. 

Comentarii Facebook