Duminica 1 Decembrie

E OFICIAL! A fost decriptată cutia neagră a avionului malaezian prăbușit în Ucraina, în care se afla și un clujean



În urma decriptării cutiilor negre ale avionului prăbușit în Ucraina, la bărdul căruia se afla și un clujean, s-a stabilit faptul că depresurizarea a fost provocată de explozia unei rachete, a anunțat purtătorul de cuvânt al Consiliului ucrainean de Securitate Naţională şi Apărare, citat de RIA Novosti.

"Experţii comisiei responsabile cu elucidarea circumstanţelor prăbuşirii Boeingului 777 au informat că datele înregistratoarelor de bord indică faptul că prăbuşirea avionului a fost provocată de o depresurizare cauzată de schije de rachetă", a afirmat purtătorul de cuvânt al SNBO, Andrei Lissenko, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit Mediafax.

Avionul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, care efectua cursa MH17 Amsterdam-Kuala Lumpur cu 298 de persoane la bord, a fost doborât la 17 iulie, în estul Ucrainei, într-o zonă controlată de rebelii susţinuţi de Moscova.

Atât Kievul, cât și occidentalii i-au acuzat pe separatiștii proruși de cauzarea acestei catastrofe.

Comentarii Facebook