Dan Bittman este în pericol de a-și pierde vocea?

 

Dan Bittman a fost operat la Viena, dar face periodic controale la București, având probleme cu vocea.

 

Dan Bittman a fost diagnosticat de medicii din ţară acum o jumătate de an cu stenoză carotidiană asimptomatică, scrie click.ro. Solistul a fost operat în Austria la începutul lunii octombrie, dar a rămas cu unele sechele. Bittman s-a dus la un control pentru că avea o răguşeala care persistă chiar și la o lună după operaţie.

 

Dan a fost de curând la un medic ca să vadă dacă e ok. El s-a impacientat oarecum, pentru că după operaţie i s-a spus că se va reface complet în jumătate de lună şi nu va mai avea probleme cu vocea. Acum e mai liniştit, pentru că a aflat că partea anatomică, adică locul în care a fost operat, a avut nevoie de două săptămâni ca să se vindece, iar răguşeala i se duce într-o lună. Dan trebuie să mai aştepte încă o lună, două, de-acum încolo ca să fie apt vocal”, a declarat un apropiat al artistului.

Comentarii Facebook