Bono a rămas fără voce la Berlin. Și-a anulat concertul - VIDEO

 

Solitstul trupei U2, Bono, a trebuit să plece de pe scenă, după ce a rămas fără voce în timpul concertului de la Berlin.

 

Formația U2 a întrerupt prima dată concertul de sâmbătă seara, iar apoi l-a anulat, după numai câteva piese, informează AFP.

 

”Suntem foarte dezamăgiţi de anularea concertului din această seară. Bono era în plină formă şi vocea lui era într-o condiţie excelentă înainte de spectacol, dar, după câteva cântece, a suferit o pierdere totală a vocii”, au precizat membrii trupei U2 într-un comunicat publicat pe site-ul formaţiei, scrie Agerpres.

 

”Nu ştim ce s-a întâmplat şi vom consulta un medic”, precizează acelaşi comunicat.

 

Show-ul de sâmbătă seară era cel de-al doilea - şi totodată ultimul - concert susţinut de trupa U2 la Berlin în cadrul unui turneu.

 

Bono a părut a avea probleme încă de la primele melodii. Artistul de 58 de ani s-a întrerupt de mai multe ori pentru a bea apă dintr-un termos. În cele din urmă, Bono a spus că numai poate continua. Spectatorii vor putea totuşi să îşi păstreze biletele achiziţionate şi să asiste la un nou concert al trupei U2, ce va fi programat la o dată ulterioară.

Comentarii Facebook