Averea fostului ministru Videanu, pusă sub SECHESTRU: Vila de la Snagov și 60 de milioane de euro

 

Averea fostului ministru al Economiei, Adriean Videanu, a fost pusă sub sechestru asigurator, în dosarul în care este acuzat de complot şi subminarea economiei naţionale.

 

Este vorba despre un sechestru pe cinci imobile, 66.000 de acțiuni și pe conturile bancare ale politicianului.

 

Videanu a declarat, la ieşirea de la DIICOT, că vrea să colaboreze cu procurorii și că este nevinovat.

 

Alături de Videanu, în acest dosar mai este cercetat în acest dosar și Varujan Vosganian, pentru complot şi subminarea economiei naţionale, scrie Mediafax.

 

Dosarul este desprins din cel în care, în decembrie 2011, procurorii au început urmărirea penală în cazul a 40 de persoane cu funcţii de conducere din Romgaz, Ministerul Economiei şi Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.

 

Procurorii susțin că, în perioada în care au fost miniştri ai Economiei, cei doi au aprobat şi susţinut în Guvern mai multe acte pentru a sprijini interesele financiare ale lui Ioan Niculae şi au folosit unitatea naţională de interes strategic SNGN Romgaz în interesul privat al SC Interagro SA, producând un prejudiciu de aproximativ 130 milioane de dolari.

 

SNGN Romgaz SA a livrat către Interagro gaze naturale din producţia proprie în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de lei, respectiv aproximativ 500 de milioane de dolari, din care 270 de milioane de lei, respectiv 92 de milioane de dolari, reprezintă ”valoarea reducerilor comerciale acordate ilegal”.

 

Demersul miniştrilor Vosganian şi Videanu s-a realizat în condiţiile în care SC Interagro SA înregistra o datorie reprezentând aproximativ 70 la sută din bugetul anual al societăţii naţionale, au precizat procurorii.

Comentarii Facebook