Andreea Marin: Nu am DIVORȚAT la Tribunal, ne-am înţeles şi am făcut lucrurile altfel

 

Andreea Marin a explicat cum s-a desfășurat despărțirea de Ştefan Bănică Jr.

 

Noi nu am făcut lucrul acesta la Tribunal, ci ne-am înţeles şi am făcut lcururile altfel. Pe de altă parte, nu datorăm explicaţii nimănui, iar dacă cineva gândeşte, bolnav, în felul acesta, eu contracarez cu o întrebare: când, în 20 de ani în cazul meu, şi peste 25 de ani de carieră, am făcut scenarii de acest gen pentru a fi în atenţia publicului. Nu cumva noi suntem de cealaltă parte a baricadei, dintre cei care îşi tratează cu seriozitate profesia, care nu au nevoie de o reclamă mascată sau de o porcărie de acest gen? Cine gândeşte în felul acesta este un om care aşa face în propria viaţă”, a declarat Andreea Marin, la Realitatea TV.  

 

Vedeta le-a răspuns celor care o acuză că despărțirea de Ștefan Bănică Jr. este numai o ”lovitură de imagine”, fără a fi ceva real.

 

Andreea Marin şi Ştefan Bănică Jr. S-AU DESPĂRŢIT

Comentarii Facebook