Vlăduța Lupău, mărturisiri dureroase despre sarcinile pierdute. Clujeanca a trecut printr-un calvar: „Te întrebi de ce ți s-a întâmplat ție”


Vlăduța Lupău, în vârstă de 32 de ani, este o femeie împlinită din toate punctele de vedere. Pe plan profesional, clujeanca este una dintre cele mai iubite și apreciate artiste de la noi din țară, bucurându-se de un succes considerabil. Atunci când vine vorba de viața personală, Vlăduța trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de soțul său, Adrian Rus. Cei doi au devenit părinți în anul 2022, atunci când artista a adus pe lume un băiețel pe nume Iair.

Puțini însă știu, deși acum Vlăduța este o mămică fericită, înainte să îl aducă pe lume pe Iair, vedeta a mai pierdut două sarcini. Experiențe peste care a trecut cu greu.

Invitată în cadrul podcastului „Fain și Simplu”, Vlăduța Lupău a vorbit deschis despre trauma prin care a trecut atunci când a pierdut cele două sarcini.

„Mi se pare că e o traumă la nivelul oricărei femei, chiar dacă mai are acasă 10 copii, chiar dacă mai are unu, chiar dacă nu are niciunul, indiferent. Mi se pare că e o traumă pentru că te întrebi de ce ți s-a întâmplat ție.

Am zis că nu a fost să fie, Dumnezeu știe mai bine de ce. El știe când o să fie, dacă o să fie”, a declarat Vlăduța Lupău.

Pierzând deja două sarcini, Vlăduța Lupău nu era optimistă cu privire la posibilitatea de a o duce pe cea de-a treia la sfârșit.

„Când eram așa în vârf de munte și îmi ieșise analiza aia, îi trimisesem lui Adi, era chiar de 1 decembrie și doctorița mea mi-a zis că analiza trebuie refăcută la 48 de ore.

Ca să îți dai seama dacă merge bine și sarcina e încă acolo, mai ales că eu am avut două sarcini pierdute, la început.

Nu erau bune. Și mă duc să refac analiza, vine rezultatul, eu eram la a doua zi de filmări. Vine analiza și văd rezultatul mai mic. Automat când vezi rezultatul mai mic, clar sarcina s-a pierdut. Atunci a fost momentul când a picat cerul și lumea pe mine. S-a terminat filmul, tot. În seara aia nu mi-am mai spus rugăciunile. Mă gândeam de ce mi se întâmplă mie asta? De ce, de ce? Nu trebuie să îl întrebi pe Dumnezeu de ce, trebuie să îi mulțumești. 

Mai trec două zile și mă duc la control. Și îmi zice doamna doctor: „Vlăduța, avem o minune aici. Tu nu ai pierdut sarcina. Aici este sarcina.”

 M-a trimis să refac analiza, iar rezultatul era pozitiv. Nu pierdusem sarcina. Cealaltă analiză era de acum un an, de la cealaltă sarcină, se pierduse”, a povestit Vlăduța Lupău.

2.jpeg

Comentarii Facebook