Duminica 28 Aprilie

Dan Negru și-a educat bine copiii. A spus de ce nu-i vedem ”vedete pe Tik Tok” și de ce i-a dat la o școală de stat


Dan Negru a postat în această dimineață o imagine cu familia sa. El spune că pune rar poze cu copiii săi pentru a-și trăi liniștiți copilăria.

Pun rar fotografii cu ai mei. Pe copii i-am lăsat să-si trăiască liniștiți copilăria. Nu apar la televizior, nu sunt vedete pe Tik Tok, merg la o școală de stat și calitățile lor cu care ne mândrim sunt cele morale. Eu încă mai cred că un om care nu minte, nu fură, nu înșeală e greu de învins !

Un om blând și bun își va gasi liniștea oriunde pe când un om rău, oricâte bogății ar avea, n-o va găsi niciunde. Pun rar poze cu ai mei…Asta e una din ele, dintr-o zi de toamnă care încă miroase a vară!”, a scris Dan Negru pe Facebook, conform Ok Magazin.

Dan Negru urmează să revină pe sticlă la Kanal D, cu proiectul său Jocul Cuvintelor, care a fost atât de bine primit de telespectatori. Celebru și pentru prietenia sa adorabilă cu Florin Piersic, marele actor a realizat un material spectaculos de promovare a emisiunii. Cei doi au o intervenție minunată împreună legată de perioada în care Dan va reveni la TV provocând oamenii să găsească cuvintele lipsă.

De cuvinte însă Dan Negru nu duce lipsă. El își folosește admirabil contul de socializare pentru a atrage atenția românilor în legătură de realitățile cotidiene. Inclusiv legate de limba română, a cărei zi mulți au marcat-o recent în online:

Suntem niște ipocriți toți ăștia care vorbim limba romană in public și o “felicităm” de ziua ei, azi! Eu o stâlcesc de multe ori, o vorbesc bolovănos, inexpresiv și sărăcăcios! Politicienii care o felicită azi o umilesc și ei pentru că n-o apără acolo unde e umilită, in Buceag, in Valea Timocului și in multe alte locuri.

Așa cum unii încearcă să se lase de fumat, așa încerc eu să mă las de înjuraturi. Cuvintele sunt vii, străbat sufletul.

Încerc azi, de ziua limbii române, să nu înjur!

Măcar atât să facem azi!

“Folosirea urâtă a cuvintelor nu e doar o greşeală de limbă, ci şi un mod de a face rău sufletelor” credea Socrate demult”, a scris cu tristețe Dan Negru pe Facebook.

Prezentatorul de la Kanal D se consideră mai degrabă cumpătat și nu zgârcit, deoarece a preferat să-și investească banii și nu să îi cheltuie pe mașini scumpe. Dan Negru a spus că a investit în cărămizi și terenuri, în schimb.

Cu ai mei lângă mine, da. Sunt bogat. Am să-ti explic și zgârcenia. Acum vreo 25 de ani când am început să câștigăm și noi ceva bani din TV, colegii mei de atunci își luau mașini scumpe și eu îmi investeam banii în cărămizi.

Atunci, ei mi-au spus că sunt zgârcit că nu-mi iau mașinile alea. Nu-mi pare rău. Între timp, cărămizile s-au scumpit și mașinile cumpărate atunci nu mai au nicio valoare. De aici brandul meu de zgârcit. De la investiție din anii ‘90”, a dezvăluit prezentatorul TV pentru Click.ro.

Comentarii Facebook