Iohannis îl face pe Băsescu ”postac” pe Facebook. Replica fostului președinte este acidă

 

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi seară, că lui Traian Băsescu ”îi prieşte pensia” și este ”foarte vocal şi postac” pe Facebook.

 

Nu m-am întâlnit cu fostul preşedinte, nu i-am solicitat absolut nimic, nu am discutat nici despre reşedinţă nici despre politică. Fostului preşedinte îi prieşte pensia: este foarte vocal şi postac. Îi doresc să fie sănătos”, a declarat Klaus Iohannis.

 

Băsescu a luat foc când a auzit vorbele actualului președinte. ”Vă mărturisesc că n-am văzut declarația, pentru că eu azi am terminat să mă mut, deci am preocupări mult mai înalte legate de o operațiune în care, dacă vreți o comparație, când e să divorțezi, ori zugrăvești, ori te muți, nervii sunt întinși la maxim când faci astfel de operațiuni. Vă mărturisesc că n-a spus niciun neadevăr. Sunt pensionar și postez pe Facebook, sunt pensionar după 44 de ani și 6 luni de muncă. Suficient ca să ai dreptul să mergi la pensie, mi s-a părut o notă de dispreț pentru pensionari, o mare greșeală politică. În ceea ce privește postatul, Dumnezeu să mă ierte, dacă cineva îl întrece pe Iohannis la postat în Românica (...) nu ştiu cine e campionul. Dacă dânsul postează, cam cu asta își pierde vremea, pe un salariu de 6.200 de lei, postacii la partide primesc mult mai puțin pentru operațiunea asta”, a declarat Băsescu, la B1TV.

Comentarii Facebook