Vești mari pentru șoferii din România: acciza la carburanți ar putea scădea cu până la 25%! Ce spune ministrul Finanțelor despre prima reducere

Vești bune pentru șoferii din Cluj: acciza la carburanți ar putea scădea cu până la 25%. Ce prevede noul mecanism

Șoferii din Cluj-Napoca și din toată țara ar putea plăti mai puțin la pompă în perioada următoare, după ce proiectul de lege care prevede o acciză dinamică la carburanți a primit aviz favorabil în Comisia economică a Senatului. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță că reducerea ar putea ajunge până la 25%, în funcție de evoluția prețurilor pe piața internațională, potrivit profit.ro.

Forma convenită între ministrul Finanțelor și fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, renunță la ideea reducerii TVA la carburanți. În locul ei, apare o „acciză dinamică", care va putea fi tăiată cu un procent între 5% și 25%, actualizat de două ori pe lună, în funcție de prețul de la pompă și de cotația internațională a petrolului.

Măsurile ar urma să fie valabile șase luni, cu posibilitatea de prelungire, de câte ori este nevoie, pentru perioade de câte trei luni. Potrivit lui Nazare, prima reducere ar putea fi aplicată chiar de la promulgarea legii: „În primă fază, la promulgare, vom avea o reducere cu 10%", a declarat ministrul.

Bogdan Ivan, inițiatorul propunerii, susține că noul mecanism va avea un impact mai mare asupra prețurilor decât o reducere de TVA, mai ales combinat cu alte două măsuri: limitarea exporturilor de motorină și plafonarea adaosului comercial al operatorilor din piață.

Cât ar scădea, concret, prețul motorinei

Potrivit calculelor prezentate de fostul ministru al Energiei, la nivelul actual al prețurilor, o reducere de 10% a accizei ar însemna 34 de bani mai puțin pe litrul de motorină. Dacă presiunea din piață crește, mecanismul ar urma să se activeze gradual:

  • 51 de bani/litru reducere (acciza scade cu 15%), pentru prețuri între 9,98 și 10,42 lei/litru
  • 68 de bani/litru reducere (acciza scade cu 20%), pentru prețuri între 10,42 și 10,85 lei/litru
  • 85 de bani/litru reducere (acciza scade cu 25%), pentru prețuri peste 10,85 lei/litru

Nivelul se stabilește pe baza cotațiilor Platts, corelate cu prețul mediu de la pompă, conform explicațiilor date de Ivan.

Riscul de penurie și rezervele strategice

Fostul ministru al Energiei spune că, la plecarea sa din funcție, în aprilie, România avea în rezervă aproximativ un milion de tone de carburant, atât petrol brut, cât și produse rafinate — suficient pentru circa două luni de consum. Jumătate din aceste rezerve strategice se află pe teritoriul țării, iar cealaltă jumătate în alte state, din motive de securitate, potrivit lui Ivan.

Situația de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere este instituită, spune fostul ministru, până la 31 octombrie 2026. Pe viitor, Guvernul ar urma să poată interveni rapid doar dacă apar creșteri de cel puțin 20% ale cotațiilor internaționale sau ale prețurilor de la pompă, ori dacă există riscul unei rupturi de aprovizionare.

Proiectul intră acum în dezbaterea și votul din Senat, iar dacă trece, ar urma să fie trimis în procedură de urgență și la Camera Deputaților. Redacția Știri de Cluj va reveni cu detalii pe măsură ce legea avansează în Parlament.

Comentarii Facebook