Vești bune despre legea conversiei creditelor din franci elvețieni în lei

 

Legea privind conversia creditelor din franci elveţieni în lei a fost votată în Parlament, în unanimitate, cu 248 de voturi.

 

Până acum au fost eliminate pragul de 250.000 de franci şi gradul de îndatorare de 50% au fost eliminate.

 

Toți cei care au contracte în franci elvețieni s-au trezit cu ratele dublate sau triplate peste noapte fără vina lor. Am avut în vedere când am introdus proiectul să oferim românilor sufocați de datorii șansa de a-și începe o nouă viață împreună cu familiile lor. Toți cei care, peste noapte, s-au trezit cu ratele dublate sau triplate exclusiv din cauza fluctuațiilor de schimb valutar merită acest gest reparatoriu din partea noastră. Fac apel la dvs. să nu politizăm necazul lor și astăzi să dăm un vot final pentru ca această lege să devină realitate", a subliniat inițiatorul proiectului, deputatul PSD Ana Birchall,

 

BNR susține că introducerea legii ar aduce un cost adiacent de 2,4 miliarde lei. Bancherii susțin că legea ar aduce probleme României. 

Comentarii Facebook