Veste mare pentru clujeni! Spitalul Județean de Urgență Cluj intră în linie dreaptă: Recepția lucrărilor din PNRR începe imediat după 13 august
Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj intră în linie dreaptă: recepția lucrărilor finanțate prin PNRR începe după 13 august
Cel mai mare spital din Cluj se apropie de finalul unei investiții majore. La Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj sunt în curs de finalizare toate achizițiile importante de mobilier, paturi și echipamente medicale, iar procedurile de recepție vor începe după data de 13 august, potrivit Ministerului Sănătății, potrivit news.ro.
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a analizat marți stadiul lucrărilor la cele opt spitale finanțate prin PNRR, printre care se numără și unitatea din Cluj. Mai multe obiective sunt deja finalizate și recepționate, iar altele se află în ultimele faze de execuție, recepție și operaționalizare.
„Am verificat, împreună cu echipele implicate, situația fiecărui spital în parte. Acum, cel mai important este să respectăm graficele și să nu pierdem nicio zi. Un proiect nu este gata atunci când avem doar o clădire ridicată. Este gata când lucrările sunt recepționate, echipamentele sunt la locul lor, utilitățile funcționează și putem pune infrastructura în slujba pacientului. De aceea, urmărim fiecare etapă și fiecare termen", a declarat Cseke Attila.
Care este situația celorlalte șapte spitale din program
La Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița-Năsăud, noul corp de clădire este finalizat și recepționat. Până la finalul săptămânii va fi gata digitalizarea integrală a unității sanitare și vor fi livrate noile echipamente medicale cumpărate prin PNRR. Lucrările de reabilitare la clădirea veche sunt aproape de final, iar recepția începe după 14 august.
La Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta" – Zerlendi se lucrează la ultimele finisaje, în ritm alert, cu peste 350 de muncitori. Recepția finală este estimată după 25 august.
Spitalul Militar de Urgență Craiova are proiectul încheiat, iar pavilionul este deja funcțional. La Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin" Sibiu investiția este finalizată, cu recepția programată săptămâna viitoare.
La Spitalul Clinic de Urgență „Prof. dr. Agrippa Ionescu" Balotești, corpul nou de clădire a fost recepționat, iar pentru partea reabilitată procedurile pornesc după 20 august.
Situația cea mai complicată este la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu-Mureș. Investiția este gata, dar punerea în funcțiune depinde de rezolvarea unor probleme cu utilitățile – apă, gaze și energie electrică. Ministrul interimar al Sănătății a înființat un comandament local de urgență, împreună cu autoritățile locale și instituțiile responsabile, pentru deblocarea rapidă a situației.
La Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei" Constanța – Mama și Copilul se decontează ultimele facturi prin PNRR, iar de la 14 august investiția va continua prin Programul Operațional Sănătate.
Ce urmează pentru pacienți
„Nu vorbim doar despre clădiri noi, ci despre capacitatea României de a oferi pacienților servicii medicale în spații moderne, sigure și dotate la standarde actuale. În următoarele săptămâni, mai multe dintre aceste investiții vor trece de la construcție la recepție, de la recepție la dotare și, cel mai important, de la proiect la servicii medicale efective pentru pacienți", a transmis Ministerul Sănătății.
Pentru Cluj, asta înseamnă că, după recepția care începe la mijlocul lunii august, urmează etapa de dotare efectivă și punerea în funcțiune a spațiilor modernizate.
0 Comentarii