Veste bună pentru românii cu rate la bănci! Se va putea solicita suspendarea plăților


Unii dintre românii care au rate la bănci primesc o veste bună. Aceștia vor putea cere suspendarea unor plăți, dacă va fi implementat un proiect de act normativ ce a fost pus în dezbatere publică. Iată cum s-ar putea face acest lucru, pentru persoanele fizice și juridice și care sunt condițiile ce ar trebui să fie îndeplinite, conform Ministerului Finanțelor.

Cine poate solicita suspendarea plăților la bănci

Potrivit Ministerului Finanțelor, dacă proiectul de act normativ va fi implementat , vor putea cere suspendarea plății ratelor scadente persoanele fizice sau juridice care au luat împrumuturi pentru rate de capital, dobânzi și comisioane. Sunt incluse numai aceste tipuri de credite la care nu s-au înregistrat restanțe la data solicitării pentru suspendarea obligației de plată.

În plus, conform Ministerului, de această facilitatea beneficiază debitorii care au încheiat un contract pentru a obține un credit acordat până la data de 30 martie 2020 inclusiv, ce nu a ajuns încă la scadență. O altă condiție este să nu fi fost declarată scadența anticipată, la data de 31 decembrie 2020, inclusiv.

Pe ce perioadă ar putea fi suspendate plățile ratelor la bănci

Debitorii care întrunesc condițiile pot solicita să le fie suspendate plățile ratelor de capital, dobânzilor și comisioanelor pentru o perioadă cuprinsă între cel puțin o lună și cel mult nouă luni. Cererea poate fi făcută pentru creditele pentru care a fost deja obținută suspendarea obligațiilor de plată, precum și pentru creditele pentru care nu s-a cerut anterior această facilitate.

Totuși, perioada maximă de nouă luni o include și pe cea a suspendării efective a obligațiilor de plată în baza prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.37/2020 și perioadelor de suspendare ce au fost acordate în cadrul amânărilor la plată non-legislative. În plus, debitorul poate obține o singură dată suspendarea obligațiilor de plată.

Până când ar putea fi trimise solicitările?

Cererile pentru suspendarea plăților pot fi transmise creditorului până la data de 15 martie 2021 inclusiv. Apoi, acesta va putea analiza și emite o decizie până cel târziu la data de 30 martie 2021 inclusiv.

Pentru a beneficia de această facilitate, solicitanții trebuie să nu se afle în insolvență la data solicitării rambursării creditului și să se afle în imposibilitatea onorării obligațiilor de plată aferente creditului.

Totodată, debitorii sunt obligați să declare pe propria răspundere scăderea veniturilor sau încasărilor cu cel puțin 25% din ultimele 3 luni anterioare cererii de suspendare a obligațiilor de plată prin raportare la perioada similară din anii 2019-2020.


Comentarii Facebook