Trenurile noi de miliarde care se decolorau în soare ajung și la Cluj: Ministerul a blocat 5% din banii polonezilor până când aceștia fac halele promise

Trenurile noi care stau nefolosite în soare ajung și la Cluj. Ministerul Transporturilor blochează 5% din banii polonezilor de la PESA

Statul român a găsit o soluție ca zecile de trenuri noi cumpărate din Polonia să nu mai zacă prin gări: plătește 95% din valoarea fiecărei rame și reține 5% până când producătorul PESA își face halele de mentenanță promise prin contract. O parte dintre trenuri vor circula pe rute care trec prin Cluj-Napoca, potrivit profit.ro.

Potrivit unui document al Ministerului Transporturilor, ramele vor fi repartizate pe rutele din caietul de sarcini, dar sunt luate în calcul și altele. Printre traseele regionale se numără Huedin – Cluj – Bistrița, iar ramele electrice interregionale RE-IR2 vor fi folosite pe Cluj-Napoca – Sighișoara – Brașov și pe Cluj-Napoca – Alba Iulia – Simeria – Târgu Jiu – Craiova.

După finalizarea electrificării liniei Cluj-Napoca – Oradea, serviciile se extind, iar trenurile vor circula și pe Oradea – Cluj-Napoca – Sighișoara – Brașov, respectiv Cluj-Napoca – Alba Iulia – Simeria – Târgu Jiu – Craiova – Calafat.

Scandalul de la Gara Obor, punctul de plecare

La începutul lunii mai, ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a mers în Gara Obor din București și a reclamat că 21 de trenuri livrate de PESA stau nefolosite.

„Culmea absurdului la CFR: am găsit în curtea Ministerului Transporturilor 21 de trenuri nou-nouțe, moderne, care zac de luni bune spre a fi decolorate de soare. În tot acest timp, călătorii îndură, în unele trenuri vechi, banchete rupte, toalete sparte și lipsa aerului condiționat”, a spus atunci ministrul, care a acuzat blocajul birocratic dintre furnizor, managerul de proiect și coordonatorul contractului. El a atras atenția că trenurile noi ies din garanție fără să fi mers un kilometru.

Cei 5% rămân blocați până apar halele

Reprezentanții Ministerului Transporturilor și cei ai Autorității Române Feroviare au ajuns la un acord cu polonezii pentru un act adițional care deblochează situația: 95% din valoarea fiecărui tren se plătește, iar 5% — bani destinați, conform ofertei financiare, infrastructurii de mentenanță — rămân reținuți până când furnizorul demonstrează cu documente că a construit halele și dotările asumate.

Până atunci, PESA face temporar mentenanța într-o hală închiriată de la CFR Marfă, în Depoul București Triaj.

Ministerul susține că furnizorul nu a respectat obligația de a amenaja cele trei hale de întreținere înainte de livrarea primei rame electrice regionale, la trei contracte semnate. Aceeași problemă apare și la al patrulea contract, cel pentru 20 de rame interregionale, unde a fost livrat un singur tren, recepționat cu observații. Blocajul serviciilor de mentenanță pe termen lung i se datorează, în exclusivitate, producătorului polonez, arată ministerul.

Contracte de miliarde de lei

Contractul pentru 62 de rame electrice regionale, cu 15 ani de mentenanță, a fost semnat pe 30 ianuarie 2024 și valorează 2.777.369.677 de lei cu TVA, cu finanțare din Fondul de Modernizare. Un al doilea contract, pentru 20 de rame interregionale de lung parcurs, semnat pe 19 decembrie 2023, valorează 1.604.280.000 de lei fără TVA. Pe 14 mai 2025 a fost semnat un act adițional pentru încă nouă trenuri.

Ramele PESA Elf.EU 655-5 au trei module și 238 de locuri, cu scaune dispuse 2+2. Una dintre ramele interregionale a fost testată la o viteză de 160 km/h în cadrul probelor de anduranță de 10.000 de kilometri.

Comentarii Facebook