Transportatorii romani acuza ca sunt "vanati" in UE pe perioada de odihna intre curse


Transportatorii romani sustin ca sunt "vanati" de autoritatile din mai multe state din Uniunea Europeana, in perioadele in care se odihnesc cateva zile dupa ce au descarcat marfa si asteapta o noua comanda.

Soferii spun ca le este cerut in mod abuziv certificatul european de desfasurare a activitatilor. "Ofiterii de control din UE au aplicat pana acum amenzi foarte mari soferilor romani care nu au prezentat, pe langa cardul soferului cu inregistrarea corespunzatoare a perioadei de odihna, si certificatul european de desfasurare a activitatii completat de firma de transport din Romania pentru a demonstra ca in zilele in care respectivii soferii s-au odihnit acestia nu au condus, de fapt, un alt vehicul echipat cu tahograf analogic", se arata intr-un comunicat al Uniunii Nationale a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTTR).

Potrivit unei decizii a Comisiei Europene din decembrie 2009, certificatul trebuie folosit numai daca, din motive tehnice obiective, prin inregistrarea tahografului nu se poate dovedi ca s-au respectat dispozitiile unui regulament al CE.

"Soferii romani au prezentat inregistrarea tahografului digital, care demonstreaza clar ca acestia nu au condus in respectivele zile", precizeaza reprezentantii UNTTR.

Soferii sustin ca solicitarea autoritatile europene nu poate fi respectata deoarece firma nu poate sa le dea in avans conducatorilor auto acest formular de atestare a activitatii, pentru ca nu poate fi estimata perioada petrecuta pana la obvtinerea unei noi comenzi.

"Pana cand Decizia Comisiei Europene din 14.12.2009 va fi corect aplicata in toate statele membre, recomandam membrilor UNTRR sa utilizeze ultima varianta a Cetificatul de desfasurare a activitatilor, pregatit pentru a-l pune la dispozitia soferilor la bord, pentru perioadele necesare", mai spun transportatorii in comunicatul de presa.

Ei au cerut autoritatilor romane sa discute cu cele din statele UE pentru a rezolva aceasta problema.

Comentarii Facebook