Top 5 super mașini de vânzare în România - FOTO


Românii sunt amatori de mașini de lux, iar acestea nu lipsesc de pe piață. Cel mai mare site de anunțuri auto a realizat un top cu preţuri de peste 220.000 de euro.

1) Mercedes-Benz SLR

Acest Mercedes-Benz SLR este fabricat în 2008 şi are 33.787 kilometri la bord. Acest model exotic este echipat cu un motor V8 supraalimentat care produce 625 de cai-putere (780 Nm) dintr-o cilindree de 5,4 litri. Echipat cu o transmisie automată cu 5 trepte, acest model a fost fabricat în mai puţin de 2.200 de exemplare. 

mercedes.jpg

Viteza maximă atinsă de un astfel de model este de 334 km/oră, iar sprintul 0-100 km/oră se realizează în 3,4 secunde.

Modelul aflat la vânzare este varianta roadster, este de culoare neagră, şi costă 319.900 de euro.

2) Lamborghini URUS

Primul SUV al constructorului italian are performanţe demne de un model supersport: 3,6 secunde până la 100 km/oră şi o viteză maximă de 305 km/oră. Modelul aflat la vânzare în România costă 279.000 de euro, este de culoare galbenă şi are 4300 de kilometri la bord, fiind fabricat în 2018.

urus.jpg

Echipat cu un motor V8 cu două turbine şi capacitatea cilindrică de 4 litri, Lamborhini Urus dezvoltă 650 de cai-putere şi un cuplu maxim de 850 Nm, fiind unul dintre cele mai rapide SUV-uri de pe piaţă. Transmisia este automată, cu 8 trepte, iar tracţiunea este integrală.

3) Bentley Continental

Coupe-ul supersport cu patru locuri este de culoare albastră, are 1 km la bord şi este fabricat în 2018. Preţul de vânzare este 265.900 de euro.

bently.jpg

Motorul său W12 cu două turbine şi o capacitate cilindrică de 6 litri produce 635 de cai-putere şi un cuplu imens, de 900 Nm. Sprintul 0-100 km/oră se realizează în 3,7 secunde, iar viteza maximă este de 333 km/oră. Transmisia este automată, cu 8 trepte, iar tracţiunea este integrală.

4) Ferrari 488 GTS

Acest model Ferrari este nou, cu anul de fabricaţie 2018, iar preţul cerut este 255.000 de euro. Propulsorul V8 cu două turbine produce 661 de cai-putere şi un cuplu de 760 Nm dintr-o cilindree de 3,9 litri.

ferrari.jpg

Culoarea este roşie, iar modelul este spider. Viteza maximă este de 330 de kilometri pe oră, iar sprintul 0-100 se realizează în 3 secunde.

5) Mercedes-Benz G 500

Modelul aflat la vânzare în România costă 240.000 de euro şi este nou, fabricat în 2018, având doar 40 de kilometri la bord.

g-class.jpg

Motorul său de 4 litri produce 421 de cai-putere. Transmisia este automată, cu 7 trepte, iar tracţiunea este integrală. În ciuda dimensiunilor impresionante, performanţele dinamice sunt foarte bune. Doar 5,9 secunde sunt necesare pentru sprintul până la 100 km/oră.

Foto: autovit.ro

Comentarii Facebook