S-a ajuns la un consens! Când se revine la TVA de 19% și când se elimină taxa pe stâlp


Partidele se află în negocieri, joi, privind măsurile din noul Cod Fiscal, pe care președintele Klaus Iohannis l-a trimis înapoi în parlament. aleșii se pare că au ajuns la un consens, privind reducerea TVA-ului la 20% din 2016, apoi la 19% din 2017.

De asemenea, acceștia au ajuns și la un consens privind eliminarea taxei de stâlp din 2016, dar şi eliminărea supra-accizei la carburant din 2017.

"A existat o cerere de examinare a Codului, vom avea o sesiune extraordinara. Principala modificare este acela ca avem o scadere a TVA de 20%, de la 1 ian 2016, iar de la 1 ianuarie 2017, va fi o scădere de 19%", a precizat Eugen Nicolicea, dupa consultări, potrivit realitatea.net.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a confirmat la rândul său, cele două măsuri, reducerea TVA la 20% şi eliminarea supra-accizei.

"Am avut discuţii pe Cod Fiscal, s-a ajuns la luarea a două măsuri: TVA redus la 20% de la 1 ianuarie 2016 şi eliminarea supra-accizei de la 1 ianuarie 2017", a spus acesta.

Comentarii Facebook