Miercuri 24 Aprilie

ROMÂNII cu credite la bancă, sprijiniți de Guvernul Ponta să le plătească! Sunt 900.000 de cazuri vizate

 

Premierul Victor Ponta a anunţat că românii cu credite la bancă și salarii mai mici de 1.610 lei vor fi sprijiniți să le achite.

 

Am reuşit să avem acordul partenerilor noştri internaţionali pentru două măsuri cu impact important în economie: o măsură care va fi adoptată printr-o ordonanţă a Guvernului, o măsură de sprijin a persoanelor fizice care au credite la bănci. Principalele condiţii: se aplică tuturor creditelor luate de persoanele fizice, salariaţi sau pensionari, condiţia e ca acestea să aibă un venit lunar mai mic sau cel mult egal cu salariul mediu net, 1610 RON, şi să nu aibă restanţe mai vechi de 90 de zile la creditele bancare. Este o măsură opţională, nu obligatorie, pentru persoanele fizice, dar de care poate beneficia oricare din cei 907.000 de debitori persoane fizice. Este vorba despre înjumătăţirea ratei pe o perioadă de doi ani, dar nu mai mult de 500 RON pe lună", a spus Victor Ponta. 

 

În baza calculelor făcute de Ministerul de Finanţe şi Banca Naţională, asta presupune ca, numai în anul 2014, o sumă de aproape 4 miliarde de lei noi, sub 1 miliard de euro, să fie disponibilizată din partea băncilor pentru persoanele fizice care mai departe vor folosi aceşti bani pentru alte necesităţi şi pentru o creştere moderată, dar importantă, a consumulu”, a mai afirmat Victor Ponta.

 

De asemenea, Ponta a mai anunțat că statul va plăti jumătate din valoarea totală a cheltuielilor salariale aferente pentru firmele care creează minimum 20 locuri de muncă.

 

A doua măsură care se adresează companiilor private, de asemenea stabilită în mod definitiv cu partenerii internaţionali, este schema de ajutor de stat pentru companiile care creează minim 20 de locuri de muncă. Pentru acestea, statul va plăti jumătate din valoarea totală a cheltuielii salariale, deci nu e vorba aici doar de o scădere a impozitului sau a contribuţiilor sociale, e vorba de jumătate din cheltuiala salarială din tot ceea ce în limbaj comun spunem salariul pe care-l plăteşte angajatorul privat”, a spus Ponta. 

Comentarii Facebook