Rialda, cel mai vechi magazin din centrul Clujului, s-a închis:„Ne-au înghițit mall-urile.Toată lumea a plâns. Inclusiv eu”/Ce afacere va fi acolo VIDEO
S-a închis Rialda, unul dintre cele mai cunoscute magazine de haine din centrul Clujului. Povestea unei afaceri de familie care s-a sfârșit
După mai bine de 37 de ani de activitate, magazinul Rialda, unul dintre cele mai cunoscute branduri din centrul Clujului, își închide porțile. Ioan Bărnuți, fost sportiv de performanță și patronul Rialda, a povestit într-un interviu la NCN cum a început și cum se încheie această poveste de familie.
„A fost preluat magazinul în 1988, pe 3 ianuarie, de soția mea care cu două luni înainte făcuse 30 de ani, și i s-a propus să preia acest magazin Flacăra, textile-încălțăminte. Eu eram plecat într-o delegație și mă sună: ‘uite, mi s-a propus să iau magazinul acolo’. Eu am spus că indiferent ce se va întâmpla, am încurajat-o să preia. Lucrase anterior la Flacăra”, își amintește Ioan Bărnuți.
După Revoluție, magazinul a reușit să rămână pe piață, iar soția lui Ioan Bărnuți a condus singură afacerea până în 1994. „Era singură și abia în 1994 am venit la firmă. Până atunci a fost singură. Acum, și eu am depășit 32 de ani în firmă”, povestește acesta.
„La un moment dat, când am văzut că îi e tot mai greu, m-am hotărât să vin alături de ea. Ea a fost motorul, eu am fost secundul”, adaugă Bărnuți.
Încă de la început, Rialda a mizat pe produse românești. „Am încercat să fim tot timpul pe produse românești. Ăsta a fost avantajul: Modatim, Guban, Flacăra. Am avut firmele cu care se colaborase înainte de '89. Am pariat pe producătorii români și le-am câștigat încrederea.”
Chiar dacă mulți dintre acești producători și-au închis porțile în timp, Rialda a rămas fidelă principiului de a susține calitatea românească: „Noi am încercat să ne menținem și, chiar dacă și ei și-au închis porțile, am încercat să avem produse românești. Am considerat că sunt de calitate și ne-am format și o clientelă care vine și acum și spune că ei au terminat facultatea la Cluj. A venit cineva chiar acum, care zicea că nu se poate să închidem. Dar e timpul să lăsăm și pe cei mai tineri.”
Anii de vârf au fost între 2005 și 2008, când Rialda ajunsese să opereze cinci magazine. Dar venirea mall-urilor a schimbat radical peisajul retail-ului clujean: „Aveam cinci magazine, dar au venit mall-urile și ne-au înghițit. Oamenii, dornici să aibă și parcări. La Sigma, de exemplu, când s-au făcut turnurile, s-au închis parcările și am închis și noi. Au rămas și unii fideli, care merg la mall și apoi se întorc la noi, că nu găsesc ce caută.”
Majoritatea clienților magazinului Rialda nu veneau pentru prețuri mici, ci pentru calitate: „Majoritatea clienților noștri caută calitatea, nu se uită neapărat la preț, doresc în principal calitate.” În plus, magazinul oferea și servicii suplimentare, cum ar fi retușurile gratuite: „Făceam retușuri până când am desființat depozitul, era inclus în prețul produsului.”
Deși planul inițial era ca magazinul să intre în modernizare în august, problemele apărute pe parcurs au accelerat decizia finală: „Acest magazin nu am vrut niciodată să îl închidem. A fost o hotărâre luată în câteva zile, pentru că aveam un plan ca magazinul să rămână de confecții. În august urma să închidem pentru modernizare, dar din niște probleme care au intervenit pe parcurs am decis ad-hoc: gata, punem jos. De alaltăieri până astăzi. Toată lumea a fost în lacrimi, inclusiv eu.”
Chiar dacă magazinul de pe strada Memorandumului își închide activitatea, firma Rialda nu se desființează. Spațiul, însă, va fi închiriat. „Se vede că în tot centrul se mănâncă bine, deci probabil un restaurant cu mâncare bună va fi acolo. Momentan vrem să ne odihnim și apoi vedem. Nu închidem firma, ci doar activitatea din punctul de lucru de pe Memorandumului”, a mai spus Ioan Bărnuți.
36 Comentarii
Eu doar de acolo ma îmbrac. Și de la outleturile din Piața Mărăști.
@Adela:
Facem miting, toti cu suflet reformat sa vina in fata la opera noastra
@Kelemn Horror & Csoma Bolond:
Eu și acum ma îmbrac doar în lucruri de calitate: costum din tergal în dungulițe de Flacăra, cămașă Braiconf cu cravată asortata, pantofi din piele împletită Guban. Iarna port ciocate Clujana, cojoc sau greaca din piele de Cisnădie, la fel căciulă din astrahan.
@nelu v.:
@nelu v.:
Eram tânără și lucram la un magazin pe Eroilor ce aparținea de Metalo-chimice . Într-o dimineața îmi dă soțul șefei( fost securist ce răspundea de fabricile de panificație și pâine) semnez o altă angajare pe o firmă nouă făcută de soția lui și el administrator. Am refuzat pt ca pe mine m-au angajat initial(1988) la Metalo-Chimice și nu la securitate…… Citeste mai departe
@Antonia.: dar, dacă mă culcam cu toți de la birouri, sigur mi-l ofereau mie spațiul ca sunt și unica, așa eram mereu. Având partener de nadejdie și cap pe umeri, nimic nu m-au făcut să pun botul , drept dovadă îmi vine să vărs când văd asemenea persoane hidoase ce se masturbeaza pe aci și care se știu cu musca pe căciulă.
... si nu e cel mai vechi magazin din Centru, ce aberatii scrieti pe aici ?
pentru frustrați, nu contează cum au luat spațiul ei vindeau produse de calitate asta contează. De ce nu ați luat voi spații comerciale erau destule dar voi nu că la fabrică e mai bine după 8 ore stau cu cracii către televizor, asta-i românul mereu frustrat mereu prost.
@sper că va fi o shaormerie acolo: SPATII COMERCIALE PE VREMEA LUI FUNAR SI IMEDIAT DUPA REVOLUTIE STIM CUM SE DADEAU LA SECURISTI SI PE PILE
@sper că va fi o shaormerie acolo:
Asta inseamna sa elimini parcarile din centru orasului, nu va mai imbatati cu apa rece astia care aveti ciuda pe masini.
Toti vesticii care au scos masinile din centru oraselor au patit la fel, le-au "murit" toate afacerile care tineau de calitate si au ramas convrigariile, SHurile si restaurantele slabe si scumpe.
@Marius G.: ... daca vrei ne induram careva de pe aici sa iti explicam cat de inaplicabila oraselor cu po****tie majoritara de bloc, peste 90% din po****tia Romaniei locuieste la bloc, nu case si care se deplaseaza majoritar cu bus-ul sau pe jos si nu cu masina, in Romania peste 60% din po****tie merge pe jos sau cu transportul in comun la servici,… Citeste mai departe
@Marius G.:
Asta inseamna sa elimini parcarile din centru orasului, nu va mai imbatati cu apa rece astia care aveti ciuda pe masini.
Toti vesticii care au scos masinile din centru oraselor au patit la fel, le-au "murit" toate afacerile care tineau de calitate si au ramas convrigariile, SHurile si restaurantele slabe si scumpe.
@Marius G.: Ai parcari in centrul orasului!!! Ai la Unirii, la Primarie, la Leu, la Casa de Cultura a Studentilor. Unde iti lipseste tie parcare?!
@bla-bla: toata parcarile alea impreuna nu au nici 2000 de locuri.. Cluju are 250,000 de masini.
@Marius G.:
Eu nu am inteles prea bine cum au pus mana astia pe un spatiu comercial ultracentral in Cluj. "I s-a propus sotiei mele sa-l preia". Ce tare! Ma scol in fiecare zi cu speranta ca mi se vor face si mie propuneri din astea, dar nu.
@bla-bla: :)))))
@bla-bla: CRED CA ERAU RUDE CU FUNAR SAU MEMBRII PUNR ALTFEL NU EXPLIC
Afacerile normale au fost inchise acum 30 de ani, e timpul sa va carati si voi. Fascistii nu iarta pe nimeni.
Ce să fie ? PĂCĂNELE , că alea nu falimentează niciodată, pentru că sunt destul fraieri care fac donaţii şi apoi se sinucid.
Deci in anii '90, la 30 de ani cineva a sunat si a propus sa le ofere un spatiu comercial ultracentral?
Dar nu sunt fosti securisti sau legati politic, e doar o intamplare fericita pentru niste mandrii clujeni.
Mai e si ala la Wonderland care la 18 ani si-a facut restaurant. Numai antreprenori de top in acest oras.
@Ion: Gând la gând dar nu cu bucurie...
@Ion: 1. In anii '90 aproape toate magazinele mai importante se gaseau in centru.
Magazinul pantofilor produse de Clujana se afla pe Memo ( fosta 30 Decembrie ). Dorna, Libraria Universitatii, Sora ,Central-ul, Casa de moda, Consignatia, Magazinul Flacara, Aroma, Auto-Moto-Velo, Hala etc. Toate cladirile celor mai sus mentionate sunt ultracentrale… Citeste mai departe
@Ion: Corect :))))
E bine, isi inchid sandramaua, marfa inapoi la furnizor, spațiul dat in chirie si stai bine mers, o freci la greu.
Chiar dacă au închis celelalte magazine căci celelate magazine erau in chirie la alții, nu i stres, singurul spatiu care a fost a fost si este al lot, este cel de pe memo, si așa îl dau si ei in chirie si gata.
Piața ăsta… Citeste mai departe
Nu oricine putea să preia fostele spații ale întreprinderilor comuniste… doar “ cei aleși” . Praful s-a ales de toate fabricile , hotelurile și restaurantele luate astfel, se știe clar ca a fost câștig pt cei din vechiul sistem. Asta-i purul adevăr, dar fiecare cu norocul lui.