Miercuri 16 Octombrie

Reînvie nordul Clujului! IULIUS a primit aprobarea să transforme fostele hale industriale de la Carbochim într-un proiect cu parcuri și centru cultural


 Zi istorică pentru Cluj. Consilierii locali au aprobat Planul Urbanistic Zonal pentru proiectul Iulius care urmează să reînvie nordul Clujului, după ce a preluat fosta platformă industrială a Carbochim, zonă industrială dezolantă, pe care o va activa prin spații de retail, culturale, de petrecere a timpului liber, office și, mai ales, cu un nou parc amenajat de la zero. Nu mai puțin de trei ani au durat dezbaterile, studiile, analizele, ședințele, finalizate toate cu actualizări ale proiectului, pentru ca, în sfârșit, cea mai mare investiție real estate din România, care ar putea da startul altor dezvoltări de amploare pentru zona industrială din nordul Clujului, să ajungă pe masa consilierilor locali și să primească votul acestora – 17 voturi pentru, 4 voturi împotrivă, 1 abținere.

 02 (2).jpg

Votul consilierilor a avut în preambul o nouă sesiune de dezbatere, cu intervenții atât din partea autorităților, proiectantului, consilierilor, cât și ai reprezentanților din societatea civilă. Unul dintre aspectele intens discutate a fost componenta verde, care să fie în conformitate cu prevederile PUG, ce face referire la 30% spațiu verde. În acest sens, proiectantul, Vlad Negru – managing partner Transform, a explicat că proiectul include 30,12% spații verzi continue la nivelul pietonului, dintre care 21% pe sol natural și 9,12% peste subsol. Ca suprafață, înseamnă circa 42.000 hectare de parc, la care se adaugă amenajarea malului Someșului pe aproximativ 10.000 mp, dar și 16.500 mp terase și acoperișuri verzi. „M-a preocupat chestiunea asta cu solul natural, pentru că nefiind expert, am pus întrebări, am ascultat. Care este diferența? Cum se întâmplă? Este vreo problemă? În primul rând, de legalitate am întrebat și am aflat că nu este nicio problemă. Din discuțiile pe care le-am purtat cu experții, 2 metri de pământ se plantează peste demisol, iar de la 1,5 metri în jos nu mai există vreo problemă. Tot ce se întâmplă este în 1,5 metri. De aceea legea a asimilat acestă componentă de spațiu verde”, a explicat Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca.

 O altă temă de interes a fost, în mod evident, traficul. Faptul că astăzi oamenii au doar două opțiuni, Iulius Mall și Polus. Cât trafic generează? Dacă aș sta în zona respectivă și aș avea o opțiune să mă duc la un mall, m-aș mai duce la Polus sau la Iulius Mall, ca să încarc traficul în oraș? Nu ajută și asta implicit la decongestionarea traficului, nu ajută la diminuarea gazelor cu efect de seră, nu ajută implicit la un aer mai curat în oraș, nu ajută implicit la mai multă sănătate în plămânii noștri prin diminuarea traficului nenecesar? (...) Nu pot să scot din vedere că nu are un avantaj delocalizarea unor structuri comerciale fără să le polarizezi în două locuri și să obligi pe toți oamenii să aleagă  A și B. Să fie mai multă diversitate, din perspectivă inclusiv a traficului”, a spus pe această temă primarul Clujului, după ce în debutul ședinței anunțase că valoarea investițiilor pe care le face investitorul pentru domeniul public este de 65 de milioane de euro. Aici intră realizarea unui pod rutier peste râul Someș, cu o tramă de patru benzi, două trotuare, două piste de velo și sistem inteligent de semaforizare, realizarea a două poduri pietonale pentru râul Someșul Mic, realizarea a două girații pe străzile Porțelanului și Câmpul Pâinii, realizarea de sistematizări, modernizări a străzii Porțelanului, trecerea în domeniul public cu titlu gratuit a suprafețelor de teren dezmembrate în vederea regularizării și modernizării străzilor Porțelanului și Câmpul Pâinii, o investiție de câteva milioane de euro, repet, pe care proiectantul o face în locul Primăriei, realizarea unei sistematizări, modernizări a străzii Câmpul Pâinii, între podul nou propus și strada Paris, la patru benzi carosabile, bandă de bicicletă, trotuar, alveolă pentru stația de transport în comun.

 

Investiție record pentru Cluj

 500 de milioane de euro urmează să fie alocați de Iulius pentru proiectul care se anunță a fi unul „de manual”, cu sustenabilitate implementată în cele mai mici detalii și funcțiuni care vin mănușă pe așteptările clujenilor. Asta pentru că au fost consultați cu privire la cum să fie proiectul și ce să includă încă de la început, pe o platformă online, dar și prin diverse evenimente. De altfel, acesta este un proiect așteptat al Clujului, așa cum arată și studiile IRES, care spun că 8 din 10 clujeni care au auzit de proiect îl consideră o idee foarte bună pentru dezvoltarea orașului. Un procent covârșitor, de 89% dintre respondenți, este favorabil integrării vechilor zone industriale în planurile de dezvoltare a orașului, 92% au spus că grădina urbană este printre cele mai importante funcțiuni pentru ei, 91% se așteaptă să impulsioneze creșterea economică, iar 90% cred că va contribui la amenajarea culoarului verde-albastru al Someșului. 94% dintre persoanele intervievate consideră noul proiect IULIUS – care include funcțiuni culturale în premieră pentru România, ca parte a unui proiect real estate (centru de arte performative, sală de spectacole), dar și concepte de entertainment unice în regiune (centre interactive de divertisment pentru toate vârstele) - benefic pentru diversificarea ofertei de petrecere a timpului liber din oraș. Astfel, 93% dintre respondenți au o părere bună și foarte bună despre noul centru cultural dedicat artelor performative care va fi integrat în proiect și 92% au o părere bună despre includerea conceptelor pentru copii și tineri.


 

Proiectul acesta mai are un element de care clujenii ar putea fi mândri, acela că este realizat de arhitecții UNStudio, fiind primul lor demers implementat în România. Un birou de arhitectură renumit în metropole de pe tot globul, cu proiecte care dau tonul în arhitectură sustenabilă și verde, care valorifică amprenta locului, lucrează pentru a schimba o fostă zonă industrială din Cluj-Napoca. În demers sunt implicați și experți locali, de la teme arboricole, expertize tehnice, studii de trafic, arhitecți și specialiști în patrimoniu, până la cei din mediul cultural.  

 

Dincolo de toate discuțiile, un lucru este cert. O astfel de investiție, de asemenea amploare, va aduce cu siguranță beneficii de ordin economic și oportunități prin locuri de muncă noi create. Și, de ce nu, va propulsa din nou Clujul ca oraș orientat spre dezvoltare sustenabilă, de data aceasta printr-o investiție privată, realizată după normele locale.

 

Ce aduce nou acest proiect pentru Cluj? Locul fostelor hale industriale, într-o mare proporție abandonate de un sfert de veac, care făceau inaccesibil inclusiv malul Someșului, va fi luat de:

- două clădiri industriale păstrate și convertite în spații culturale și de susținere a inițiativelor locale (hala cu arcade și clădirea administrativă sunt cele cu valoare ambientală pentru care s-a putut realiza asta, conform studiilor și expertizelor realizate. Hala cu arcade, din anii `50, va fi convertită în centru de arte performative, iar clădirea administrativă de cărămidă va fi conservată și utilizată ca spații de birouri si servicii)

- centru de live arts și sală de spectacole, în premieră națională, ca parteneriat cu sectorul cultural: concerte, spectacole de teatru și dans contemporan, evenimente de modă, design și arte media

- 52.000 mp spații verzi amenajate, conectate cu parcurile Feroviarilor și Armătura: grădină japoneză, 100.000 de plante decorative și peste 700 de copaci maturi; acoperiș verde și fațade înierbate

- amenajarea malului Someșului, pentru accesibilitatea publicului larg și păstrarea cadrului natural

- proiect family-friendly: cele mai dorite branduri de clujeni, ancore cu profil dedicat familiilor și home&deco, concepte de family entertainment și edutainment în premieră națională, cele mai noi tehnologii cinematografice și open air cinema, hub medical, facilități sportive, cel mai variat mix de cafenele cu tematică internațională și restaurante concept din țară, fresh market, servicii și produse locale

- spații de birouri premium și de susținere a antreprenoriatului local.

 

 

 

Comentarii Facebook