Luni 21 Octombrie

Peste 30.000 de posturi vacante în toată țara. Mai puțin de 1.400 sunt pentru absolvenții de facultate


Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la nivel național sunt disponibile 30.216 locuri de muncă.

Din cele 30.216 de locuri de muncă vacante declarate de angajatori la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, 1.361 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate, programator, manager, medic, contabil etc), 16.113 pentru persoanele cu studii liceale, postliceale, profesionale, restul locurilor de muncă fiind destinate persoanelor cu studii primare/gimnaziale sau fără studii. 

Astfel, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (2.347), agent de securitate (1.673), ucenic (1.236),

lucrător comercial (1.132), muncitor necalificat în industria confecţiilor (1.025), lăcătuș mecanic (903), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie (761), manipulant mărfuri (739), confecţioner-asamblor articole din textile (619), vânzător (601), șofer autocamion/mașina de mare tonaj (543), muncitor necalificat la ambalarea produselor solide și semisolide (490) etc.


Comentarii Facebook