Panouri fotovoltaice pe noua unitate de producție a CARBOCHIM SA


CARBOCHIM SA, cel mai mare producător de abrazive profesionale din România, montează panouri fotovoltaice pe acoperişul noii sale locaţii din Bulevardul Muncii, obiectivul fiind acela de a obţine o economie de energie estimată la 18%.

CARBOCHIM SA, al cărei acționar majoritar este Carbo Europe SRL, parte din grupul IULIUS, este foarte aproape de finalizarea demersului de relocare a producţiei într-o nouă locaţie din Bulevardul Muncii nr. 18, în zona fostului Combinat de Utilaj Greu din Cluj-Napoca. O altă secţie a fabricii, de abrazivi pe suport, este deja funcțională într-o locație din Strada Orăștiei şi reprezintă aproximativ 35% din activitate.

Peste 5 milioane de euro au fost investite în relocarea fabricii și dotarea cu noi tehnologii, iar în următorii ani, alte 2 milioane de euro vor fi direcţionate spre eficientizarea liniilor de producție. Pe lângă aceste optimizări, CARBOCHIM SA implementează şi o soluţie pentru producerea de energie din resurse regenerabile, prin montarea de panouri fotovoltaice pe acoperişul fabricii din Bulevardul Muncii. Aici vor funcţiona două secţii de corpuri abrazive, una cu liant ceramic şi una cu liant bachelitic.

Carbochim 02.jpg

„Probabil suntem prima fabrică din Cluj care a instalat deja un sistem compus din aproximativ 920 de panouri fotovoltaice, aceasta fiind cea mai bună soluţie în a regulariza consumurile şi costurile. Estimăm că producţia anuală va fi 448 MWh, contribuind şi la eliminarea din circuit a 230.000 kg CO2/an, care ar fi produse din surse convenționale. De această energie regenerabilă vor beneficia două secţii importante ale fabricii CARBOCHIM, mutate în noua locaţie pe care o avem în fosta hală a Tricotaje Someșul. Din luna noiembrie vom funcţiona în această nouă unitate de producţie, încheind, astfel, procesul de relocare început acum un an şi pe care l-am desfăşurat fără a avea perioade de inactivitate”, a declarat Viorel Popoviciu, Directorul General al CARBOCHIM SA.  

Şi noile utilaje achiziţionate pentru retehnologizarea fabricii, ca parte din procesul de relocare, vor contribui cu o economie de curent electric estimată la 50%. 

Platforma CARBOCHIM se întindea pe aproximativ 14 hectare, iar din această suprafață mai puțin de 30% era funcțională în ultimii ani, restul fiind spații dezafectate, reziduale şi energofage.

Comentarii Facebook