Mai puțin de 400 de posturi pentru români în UE. Care este țara cu cea mai variată ofertă


Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, angajatorii europeni pun la dispoziție puțin peste 380 de posturi pentru români.

Astfel, angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 382 locuri de muncă vacante, după cum urmează:

Germania – 145 locuri de muncă pentru: ajutor electrician, ajutor la curățenie, bucătar, bufetier, cameristă, chef de partie, chef de rang, commis de rang, conducător tren mărfar, demichef de rang, electrician, fierar-betonist, îngrijitor persoane vârstnice în azil, instalator instalații sanitare, de încălzire și gaz, instalator țevi de apă și gaz, junior chef/sous chef, lăcătuș, manager recepție, manipulant de mărfuri, mecanic de proces - producție muluri, mecanic mașini de prelucrare a plasticului, menajeră, operator excavator, operator stivuitor, ospătar, parchetar, pictor-decorator, preparator de înghețată, recepționer, specialist în confecționare mobilă, sudor MAG, tâmplar, zidar;

Austria – 54 locuri de muncă pentru: electrician, faianțar, instalator sanitar și de încălzire, lăcătuș mecanic în construcții, operator CNC, reactJS frontend developer, stivuitorist, tâmplar producție de mobilier, tâmplar de ferestre;

Olanda: 50 locuri de muncă pentru: culegător fructe; instalator sanitar, de încălzire și aparate de aer condiționat;

Norvegia – 42 locuri de muncă pentru: electrician cu certificat DSB, mecanic auto, tâmplar/dulgher, tâmplar, tinichigiu auto, vopsitor auto;

Polonia – 35 locuri de muncă pentru: operator mașini de frezat, operator de strung CNC/operator de freză CNC, operator de strung, specialist relații clienți;

Franța – 17 locuri de muncă pentru: mecanic auto, vopsitor auto, tinichigiu auto;

Slovacia – 12 locuri de muncă pentru: sticlar;

Suedia – 8 locuri de muncă pentru: mecanic auto, vopsitor auto;

Danemarca – 7 locuri de muncă pentru: horticultor, manager de producție, manager de fermă;

Irlanda – 7 locuri de muncă pentru: inginer construcții civile;

Spania – 3 locuri de muncă: muncitor necalificat;

Slovenia –2 locuri de muncă pentru: programator.

Comentarii Facebook