IMPOZIT FORFETAR în turism şi alimentaţie publică. Ministrul Finanțelor nu e de acord

 

Senatorii au adoptat proiectul de lege pentru introducerea impozitului specific în industria de turism şi alimentaţie publică.

 

Impozitul ar urma să se aplice pentru hoteluri, baruri şi restaurante cu o cifră de afaceri anuală netă de până la cinci milioane de euro şi un număr mediu anual de salariaţi mai mic sau egal cu 250. 

 

Acest proiect se adresează tuturor companiilor care au o cifră de afaceri de maxim 5 milioane de euro şi au maxim 250 de angajaţi. Prin acest proiect de lege se urmăreşte creşterea conformării voluntare, respectiv încasări suplimentare la bugetul de stat. Este un proiect de lege care va duce foarte mult la creşterea calităţii serviciilor în turism şi alimentaţie publică, iar atunci cetăţeanul va avea mult de câştigat, pentru că acest proiect va diferenţia foarte mult fraierii care îşi plătesc taxele la zi şi cei care, prin orice mijloace, doresc să fenteze legea pentru că nu plătesc impozit pe profit”, a declarat deputatul PSD Mircea Dobre, unul dintre iniţiatori.

 

Ministrul Finanţelor, Anca Dragu, a spus că acest impozit nu este unul bun, pentru că marii operatori ar plăti mai puţin cu până la o treime, iar micii întreprinzători, mai mult.

 

Noi am arătat că în conformitate cu propunerea acestui nou impozit specific pe turism, marii operatori, cei care se apropie de 4-5 milioane de euro pe an ca venituri, ar plăti impozite mult diminuate, până la o treime, în timp ce micii operatori, cei pentru care practic am dori o simplificare şi sprijin, ar urma să plătească impozite sporite”, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, după o întâlnire cu senatorii PSD.

Comentarii Facebook