Grupul Financiar Banca Transilvania susține viitorul în România prin pensii facultative

Clientii Bancii Transilvania au posibilitatea sa contribuie la fondul de pensii facultative Pensia Mea prin cele peste 500 de sucursale si agentii din tara, pentru a avea o pensie facultativa administrata privat. Fondul Pensia Mea este administrat de BT Pensii, cel mai nou brand din Grupul Financiar Banca Transilvania si singura companie romaneasca de administrare a pensiilor facultative.

Grupul BT a anuntat in 2019 intentia de a-si extinde serviciile financiare in domeniul pensiilor private prin achizitia Certinvest Pensii, care administra fondul Pensia Mea. Certinvest Pensii a devenit BT Pensii in februarie a.c., moment la care administra peste 75 de milioane de lei si avea 9.500 de participanti la pensia facultativa. A urmat perioada de integrare a noii companii in BT, training-uri si certificari pentru 850 agenti de marketing si etape pilot. In acelasi timp, numarul de participanti la fondul Pensia Mea a crescut la peste 16.000, iar suma administrata, la 89,5 milioane de lei.

Asa cum suntem banca preferata a romanilor, ne-am propus sa devenim prima optiune pentru persoanele  care isi construiesc viitorul, cei care azi muncesc si economisesc. Prioritatea noastra este sa cream o comunitate in care cat mai multe persoane active se simt pregatite pentru viitor din punct de vedere financiar. Romania este casa noastra, ne bucuram sa investim aici si sa sustinem viitorul la noi in tara - Gabriela Nistor, Director General Adjunct Retail Banking, BT.

Pensia facultativa completeaza pensia publica 

Pensia facultativa administrata privat inseamna bani acumulati intr-un fond pentru o viitoare pensie, care completeaza pensia publica. La aceasta poate contribui atat angajatul, cat si angajatorul in numele angajatului, ca beneficiu suplimentar la salariu. Primul pas spre Pensia Mea este discutia cu unul din agentii de marketing din agentiile BT si semnarea actului de aderare. Atat persoanele fizice, cat si companiile au acces permanent la informatii prin deschiderea unui cont online prin site-ul BT Pensii. Dupa fiecare virament, BT Pensii informeaza prin SMS fiecare participant la Pensia Mea.

Angajatii cu contract de munca trebuie sa anunte angajatorul cu privire la actul individual de aderare la Pensia Mea, care va retine si vira contributia. Persoanele care au venituri din profesii liberale vor transfera in nume propriu valoarea contributiei inscrise in actul de aderare la fondul Pensia Mea, in contul de pe actul de aderare.

Pregatit pentru maine. Ce inseamna Pensia Mea:

  • Un venit suplimentar:Este un fond de acumulare de care o persoana poate beneficia dupa varsta de 60 de ani;
  • Flexibilitate: Contributia trebuie sa fie de cel putin 60 de lei/luna si de maxim 15% din venitul brut lunar. Suma poate fi modificata oricand si, mai mult, exista optiunea suspendarii contributiilor o perioada, cu reluarea ulterioara;
  • Facilitate fiscala: Contributia lunara la pensia facultativa administrata privat este deductibila fiscal, in limita a 400 de euro/angajat si deductibila integral pentru angajator;
  • Gestionare usoara a banilor: Plata se face direct din contul curent sau de catre angajator;
  • Viitor sustenabil: Cu cat o persoana incepe sa economiseasca mai devreme, cu atat va avea o perioada de investire mai lunga pana la 60 de ani.


Compania BT Pensii este coordonata de Corina Cucoli, Director General. Cu o experienta de peste 25 de ani in management, din care 15 ani in sectorul financiar, este membru fondator al fondului de pensii facultative Pensia Mea. Corina Cucoli si-a adus contributia la crearea pietei pensiilor private in Romania in 2007, odata cu introducerea Pilonului II al pensiilor private obligatorii.

Din datele Institutului National de Statistica, in ianuarie a.c. varsta medie a populatiei era de 41,7 de ani, iar cea mai mare pondere in total, grupa 40 – 44 de ani, reprezentand 8,6%. Indicele de imbatranire demografica a crescut in Romania de la 112,1 (la 1.01.2019) la 115,6 persoane varstnice la 100 persoane tinere (la 1.01.2020). S-a accentuat fenomenul de imbatranire demografica: populatia de 65 ani si peste aceasta varsta a depasit cu 507.000 persoane populatia tanara (0-14 ani). Avand in vedere tendintele, a aparut utilitatea unui sistem suplimentar de pensii, pe langa Pilonul I (pensia de Stat) si Pilonul II (pensia privata obligatorie), si anume Pilonul III (pensia facultativa administrata privat).

Persoanele interesate de Pensia Mea au la dispozitie informatii inclusiv pe platforma de educatie financiara a bancii, Intreb BT.

Comentarii Facebook