EXCLUSIV Casele de pe Uliului, cea mai „alunecoasă” stradă din Cluj, finanțate printr-un fond de investiții din Lituania/Credit ipotecar: 1 milion euro

Proiectul imobiliar de pe strada Uliului din Cluj-Napoca, finanțat printr-un fond de investiții din Lituania, printr-un credit ipotecar de peste 1 milion de euro. Una dintre case este deja listată public pentru investitori, la valoarea de 350.000 euro

Unul dintre proiectele imobiliare controversate dezvoltate pe strada Uliului din Cluj-Napoca, zonă cunoscută pentru instabilitatea terenului, este finanțat printr-un fond de investiții din Lituania.

Imobilul situat la numărul 87A, pentru care s-a emis Autorizația de Construire nr. 84/2024, în 21 februarie 2024, figurează deja public pe platforma UAB Crowdpear. Fondul oferă posibilitatea oricărei persoane interesate să investească direct în creditul garantat ipotecar.

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul oficial Crowdpear, valoarea creditului disponibil pentru finanțare este de 350.000 de euro. Oricine își poate crea cont de investitor.


image.png

Credit total de peste 1 milion de euro


Extrasul de carte funciară al proiectului imobiliar de pe strada Uliului confirmă că asupra proprietății a fost întabulat un drept de ipotecă în valoare de 1.125.000 euro, sumă care reprezintă garanția pentru plata creditului contractat de dezvoltator.

„Intabulare, drept de ipotecă, valoare: 1.125.000 EURO și celelalte obligații de plată aferente creditului. 1) UAB „Crowdpear”, este înscris în extrasul CF


uliului 1.png

uliului 2.png


Proiectul de la nr. 87A este primul unde lucrările au început efectiv. În documentația publicată pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca, figurează doar un plan de situație sumar, fără planuri de fațade, secțiuni sau detalii structurale.

Conform datelor disponibile, imobilul va cuprinde două apartamente desfășurate pe subsol, parter, etaj și etaj retras, cu o adâncime de 21 de metri.

Structura clădirii este:

  • Apartament 1: subsol, parter, etaj, etaj retras

  • Apartament 2: subsol, parter, etaj, etaj retras

La această casă se lucrează deja. 


image.png

image.png

Ce este Fondul de investitții UAB Crowdpear din Lituania?

UAB Crowdpear este o platformă europeană de finanțare participativă (crowdfunding), reglementată de Banca Lituaniei în baza licenței ECSP (European Crowdfunding Service Providers).

Platforma conectează dezvoltatori imobiliari și întreprinderi mici cu investitori interesați să finanțeze proiecte garantate cu ipotecă. Investițiile pot proveni de la persoane fizice sau juridice din orice stat UE.

Pe site-ul oficial, Crowdpear precizează:

„Conectăm investitorii și companiile în vederea obținerii de beneficii reciproce. Ajutăm dezvoltatorii imobiliari și întreprinderile mici și mijlocii să obțină finanțarea necesară pentru a-și extinde afacerea mai eficient, iar investitorii să profite de pe urma investițiilor în împrumuturi garantate cu proprietăți. Evaluăm cu atenție toate proiectele oferite pe platformă pentru a asigura investiții cu risc minim pentru investitorii noștri”.

Prin modelul său de funcționare, contribuțiile pot fi realizate de un număr mare de investitori.


 Alunecările de teren și măsurile de urgență de săptămânile trecute


Zona unde se construiește acest proiect se confruntă periodic cu instabilitatea terenului.

În urmă cu aproximativ o săptămână, strada Uliului a cedat din nou, fiind necesare intervenții de urgență. Terenul a luat-o la „vale” în cursul serii de 26 iunie 2025, când locuitorii au semnalat noi fisuri și tasări în carosabil.

Autoritățile locale au decis, în urma constatării efectuate de specialiști, mai multe restricții:

  • circulația rutieră a fost limitată la o singură bandă,

  • accesul vehiculelor de mare tonaj a fost interzis,

  • Primăria a dispus realizarea unor lucrări de consolidare provizorie.

Incidentul a reaprins criticile privind urbanizarea excesivă a străzii, după ce în ultimii ani au fost eliberate autorizații de construire pentru imobile cu regim de înălțime de până la 4 niveluri, în zone cunoscute pentru alunecări anterioare.

Localnicii au reclamat lipsa de transparență în procesul de autorizare și au solicitat suspendarea oricăror noi lucrări până la realizarea expertizelor geotehnice complete.

image.png

Comentarii Facebook